Noua ministră a Justiției, Olesea Stamate, a depus jurămîntul

Noua ministră a Justiției, Olesea Stamate, a depus jurămîntul

Noua ministră a Justiției, Olesea Stamate, a depus în această dimineață jurămîntul de învestire în funcție.


Șeful statului, Igor Dodon, a ținut un discurs în care i-a urat noii ministre „succes” și i-a spus că „așteptările sînt foarte mari atît din partea mea, cît și din partea doamnei prim-ministre”.


„Sînt sigur că veți face față, ținînd cont de experiența pe care o aveți”, a mai declarat Igor Dodon.


La rîndul său, și prim-ministra Maia Sandu a vorbit la ceremonia de învestire a noii ministre a Justiției.


„Bine ați venit în echipa Guvernului și vreau să-i asigur pe cetățeni că vom face tot ce ne stă în puteri ca oamenilor să li se facă dreptate, în sfîrșit”, a spus Maia Sandu.


Tot astăzi, Olesea Stamate a fost prezentată ministerului Justiţiei.


Amintim că fostul ministru al Justiției, Stanislav Pavlovschi, și-a dat ieri demisia din funcție. Dînsul și-a motivat decizia prin faptul că a „identificat mai multe incompatibilități de caracter personal care fac imposibilă activitatea” sa.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load