COVID-19 în MOLDOVA

Nereguli în declarația de avere a lui Sîrbu. Pe numele său a fost depusă o sesizare

Nereguli în declarația de avere a lui Sîrbu. Pe numele său a fost depusă o sesizare

Sesizare la Autoritatea Națională de Integritate pe numele lui Sergiu Sîrbu.

Deputatul PSRM, Vasile Bolea scrie că a găsit mai multe nereguli în declarația de avere a membrului Pro Moldova, scrie unimedia.info.

"Inspirat de mai mulți colegi de-ai mei, am studiat și eu declarațiile de avere și interese ale deputatului de la „Pro Moldova”, Sergiu Sîrbu începînd cu anul 2011. Chiar din primele declarații analizate, am depistat că Sergiu Sîrbu și-a ascuns, în 2011, mai multe averi. Este vorba de două terenuri extravilane, cu suprafață de 0,0855 ha dobîndit în 1998 cu valoare de 146 206 MDL, respectiv cu suprafață de 0,0141 ha dobîndit tot în 1998 cu valoare din 25 710 MDL. Aceste terenuri nu au fost indicate în declarația de avere și interese pentru anul 2011. Tot pentru acel an au fost tăinuite și alte două imobile: vilă cu suprafață de 54,7 mp, cu valoare 152 244 MDL, dobîndită în 1998, și apartament cu suprafață de 68,2 mp, cu valoare 436 677 MDL dobîndit în 2012, dar în baza unui contract de investiție din 2008, fapt care trebuia declarat și în 2011. O altă încălcare comisă în declarația pentru anul 2011 este tăinuirea automobilului de model BMW, dobîndit în 2009.


Șirul încălcărilor continuă și cu un credit în valoare de 30 de mii de lei, luat în 2006 și scadent în 2014. Tot la acest capitol, am atras atenție că în declarație pentru anul 2014 Sergiu Sîrbu indică încă un împrumut în sumă de 20 000 MDL contractat în 2013 și scadent în 2017, însă în declarația pentru anul 2013 – astfel de împrumut nu se regăsește. Ținînd cont de aceste încălcări și neconcordanțe, am sesizat Agenția Națională de Integritate pentru a verifica declarațiile deputatului Sergiu Sîrbu și tragerea la răspundere a acestuia", scrie Bolea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load