Ministerul de Externe comentează declarația privind "partajarea" ambasadorilor

Ministerul de Externe comentează declarația privind "partajarea" ambasadorilor

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) neagă faptul că numirea noilor ambasadori ai Republicii Moldova peste hotare s-ar face în baza unei înțelegeri între cei din Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor. 

„Informațiile apărute în spațiul public privind partajarea funcțiilor diplomatice pe criterii politice, și anume a pozițiilor ambasadoriale, nu corespund sub nici o formă adevărului. Proporțiile de 50 la 50, 70 la 30, 25 la 75 sau orice altfel de calcule matematice nu își au locul în contextul nominalizării ambasadorilor noștri. Vreau să vă calmez, nu există și nu vor exista nici un fel de cote, înțelegeri sau trocuri legate de nominalizarea ambasadorilor Republicii Moldova peste hotare, nici sub formă de procente, nici sub orice altfel de formă”, a declarat purtătorul de cuvînt al MAEIE, Alexandru Roitman, pentru TV8, în contextul declarațiilor făcute recent de deputatul din Blocul ACUM Octavian Țîcu.

Reprezentantul ministerului spune că cei de la conducerea instituției aleg candidaturile pentru funcțiile de ambasadori în baza capacităților profesionale ale acestora.

 „În contextul nominalizării noilor ambasadori şi obținerii de la țările gazdă a agrementului ar fi de dorit să ne abținem cu toții de la declarații care ar putea prejudicia acest proces şi dezinforma atît societatea cît și pe partenerii noştri străini. Criteriile de bază de care se conduce MAEIE pentru nominalizarea ambasadorilor sînt profesionalismul şi capacitatea persoanelor respective de a contribui la maxim la dezvoltarea şi aprofundarea relațiilor bilaterale cu statele partenere ale țării noastre”, a menționat Alexandru Roitman.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load