Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Marea Britanie va continua să ofere Moldovei întreg sprijinul necesar

3 dec. 2019,, 00:30   Politică
1192 0

Marea Britanie va continua să ofere Moldovei întreg sprijinul necesar în procesul de reforme.

Declaraţia îi aparţine Ambasadorului Marii Britanii în ţara noastră, Steven Fisher, şi a fost făcută de acesta în cadrul întrevederii cu prim-ministrul, Ion Chicu. Dialogul a fost centrat pe schimbul de opinii referitor la etapa actuală și perspectivele relațiilor bilateral, transmite Noi.md.

În cadrul discuției, prim-ministrul a vorbit despre agenda Guvernului RM, printre care: reforma justiției, combaterea corupției, modernizarea economiei naționale, creșterea bunăstării sociale, stabilitatea sistemului financiar-bancar, libertatea presei.

Ion Chicu a mulţumit statului britanic pentru susţinerea Republicii Moldova în continuarea transformărilor democratice, economice şi sociale.

„Ne-am asumat angajamentul de a impulsiona reformele menite să modernizeze țara pentru a oferi un trai decent cetățenilor și mizăm în acest sens pe suportul Dvs.”, a menționat șeful Executivului.


La rîndul său, ambasadorul Steven Fisher a apreciat pozitiv evoluţia relaţiilor moldo-britanice, remarcînd intenția Guvernului de a dezvolta democrația și reîntregi țara.

„Ne dorim un dialog bun între țările noastre și credem că Republica Moldova este un partener de încredere. Marea Britanie va continua să acorde ţării Dvs. tot sprijinul de care aveți nevoie”, a subliniat diplomatul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?