Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Maia Sandu: Moldova nu va deveni o zonă gri între Est și Vest

22 oct. 2019,, 16:10   Politică
5172 24

Prim-ministrul Maia Sandu a declarat că "crede cu tărie în proiectul european" şi Moldova niciodată "nu va deveni o zonă gri între Est şi Vest".

Potrivit agenţiei Infotag, ea a menţionat la un forum consacrat Parteneriatului Estic (PaE), că Moldova "are planuri ambiţioase în privinţa PaE, deoarece este dispusă în continuare să avanseze pe calea integrării europene", transmite Știri.md.

"În plan politic, noi am semnat Acordul de Asociere cu UE, care serveşte drept ghid în procesul de reforme. În ceea ce priveşte integrarea economică, avem semnat Acordul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), care prevede condiţii favorabile pentru exportul a diferite categorii de mărfuri moldoveneşti pe pieţele europene.

De zece ani, UE a fost o direcţie prioritară pentru bunurile noastre: în 2018, exporturile au ajuns la aproape 70%. De asemenea, Moldova a devenit prima ţară din PaE care a obţinut regimul fără vize cu Uniunea Europeană, iar aproximativ 2 milioane de cetăţeni ai Moldovei au profitat deja de acest lucru", a spus Sandu.

Ea a subliniat că "în toţi anii, UE a cooperat dezinteresat cu Moldova, iar acum sarcina sa este să răspundă cu aceeaşi deschidere şi acelaşi angajament faţă de principiile fundamentale ale Uniunii".


"Formatul PaE a permis dezvoltarea relaţiilor nu numai cu ţările UE, ci şi consolidarea cooperării regionale cu membrii Parteneriatului. Principiile europene de bază - democraţia, statul de drept, drepturile omului, au servit întotdeauna ca sprijin pentru schimbările pozitive din Moldova şi i-au ajutat pe cetăţenii noştri să creadă în posibilitatea schimbărilor", a declarat premierul.

Potrivit lui, "instrumentele financiare şi platformele civice oferite de PaE au ajutat serios societatea civilă în cele mai grele perioade ale statului capturat".

"În ultimii zece ani, autorităţile RM au servit ca sursă de dezamăgire pentru cetăţeni. Dar astăzi declar cu tărie că ţara noastră înaintează cu încredere spre direcţia europeană şi altă cale nu avem. Guvernul s-a angajat să edifice instituţiile de stat în beneficiul cetăţenilor, să implementeze prevederile Acordului de Asociere şi să aprofundeze integrarea europeană a ţării", a spus Sandu.

"Alegerea noastră este ca Moldova să nu devină o zonă gri, o zonă tampon între Est şi Vest, vulnerabilă la orice schimbare geopolitică din regiune. sîntem categoric împotriva oricărei încercări de a împărţi Europa de Est în sfere de influenţă. Ideea unei Europe unite înseamnă că ţările care au semnat Acordul de Asociere au exact aceeaşi şansă de a-şi determina destinul ca şi Ţările Baltice. Pentru Moldova, interesul fundamental şi naţional este integrarea europeană", a subliniat Sandu.

Ea a menţionat că "ieşirea Marii Britanii din UE, diferenţa de abordări faţă de principiile ţărilor membre ale Comunităţii, incertitudinea în relaţiile cu Ţările Balcanice arată că UE se află la etapa de regîndire".

"Dar UE rămîne o comunitate puternică. În perioada de instabilitate şi schimbare, UE rămîne la straja normelor fundamentale. Începem o nouă pagină în relaţiile noastre, vine o nouă componenţă a Comisiei Europene, care, sper, va menţine tendinţa relaţiilor în formatul PaE. Şi în ciuda provocărilor, eu cred în continuare în proiectul european", a conchis premierul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?