X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Maia Sandu cere reevaluarea listei de candidați propuși pentru funcția de procuror general

30 oct. 2019,, 20:50   Politică
3350 2

După ce ieri a declarat că se aștepta să vadă mai mulți reprezentanți ai societății civile în lista scurtă a candidaților propuși pentru funcția de procuror general, prim-ministra Maia Sandu revine astăzi și cere comisiei să-și reevalueze selecția.

Potrivit șefei Executivului, solicitarea vine în contextul apariției unor informații noi despre integritatea unuia dintre cei patru candidați.

„În contextul apariției unor informații noi despre integritatea unui candidat din lista preselectată pentru concursul de procuror general, solicit Comisiei să verifice de urgență informația publicată în presă și să examineze oportunitatea reevaluării acestei liste. Avem obligația morală în fața cetățenilor să promovăm la concurs persoane asupra cărora nu planează suspiciuni de corupție. Înțeleg că această comisie a acționat independent și respect independența comisiei, dar presupun că informația pe care au primit-o membrii comisiei de la instituțiile abilitate, privind integritatea unor candidați, putea fi incompletă”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Tot astăzi, Ziarul Național a scris că Veaceslav Soltan, în calitate de șef al Secției tehnologii informaționale și combaterea crimelor cibernetice din cadrul Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, ar fi gestionat licitația prin care calculatoarele instituției au fost dotate cu sistem Windows, dar diferit de cel indicat în caietul de sarcini care avea drept obiectiv achiziția de programe licențiate Microsoft Windows și Microsoft Office.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?