Lucinschi: Forțele politice trebuie să ajungă la un compromis

Lucinschi: Forțele politice trebuie să ajungă la un compromis

Forțele politice trebuie să se așeze la masa de negocieri și să ajungă la un compromis. Este opinia exprimată de fostul președinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, care a explicat cum mai exact ar trebui să arate acest proces.


„Cei care fac majoritatea, de regulă, împart 50 la 50 instrumentele de realizare a programului de guvernare”, a spus el în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21, transmite  Agora.md.


„Nu am avut așa situație niciodată. Pe parcursul mandatului meu, am format patru guverne. Au fost perioade lungi, dar nu de trei luni. Observ multe comentarii. Noi, partidul cutare, am promis asta alegătorilor și nu putem ceda. O afirmație foarte primitivă. Cînd te duci la alegeri, ai un program, dar reieși din faptul că o să ai 51 de mandate. S-au terminat alegerile, toată povestea cu promisiuni am pus-o alături și reieșim din realitate. Ai luat 10% sau 20%, iată care e cota ta. Deci, trebuie să spui și electoratului: oameni buni, am avut așa înțelegere, că dacă votați și venim la putere iată ce facem, dar dvs n-ați votat, au votat doar 20%”, a declarat Petru Lucinshci.


Reieșind din realitatea politică moldovenească, Lucinschi a spus că partidele trebuie să se așeze la masa de negocieri și să facă o coaliție.


„Viața și așa e complicată, nu trebuie să o complicăm suplimentar. Fiecare trebuie să-și ia partea sa. Cei care fac majoritatea, de regulă împart 50 la 50 instrumentele de realizare a programului de guvernare. Dar cum pornesc discuția, că nu „dați-mi ministerul, ca să-mi aducă bani la partid”. Dar spui cu cine vii la guvernare. Prea multe discuții. Președinte de Parlament sau prim-ministru? Mereu s-a discutat. Care are mai multe voturi, acela numește”, a menționat fostul președinte.


Potrivit lui Lucinschi, pînă în prezent nu s-a format o coaliție din cauza lipsei culturii politice. „Cultura politică a noastră e foarte scăzută. „Eu cu acesta n-am să vorbesc, cu acesta n-am să fac majoritate” etc. S-au terminat alegerile, toți sînteți deputați mandatați de la popor, înseamnă că trebuie să aveți alt limbaj de comportare. Vrei nu vrei, lași toate ambițiile și orgoliile afară. Toți deputații sînt egali. Unii își montează în cap că ei au cea mai mare dreptate. Însuși faptul că nu putem negocia, înseamnă că sîntem lipsiți de o cultură politică. Iată voi sînteți cu diferite programe, așezați-vă și vedeți ce coincide”, a explicat el.


Amintim că PAS a decis, miercuri seara, că este gata să voteze un speaker din partea PSRM. Joi, PPDA a anunțat că sprijini inițiativa, însă a venit cu un șir de condiționalități. Socialiștii au spus că nu se mulțumesc doar cu funcția de speaker, insistînd pe cîteva ministere din viitorul Guvern. În pofida ofertei anunțate, PSRM a menționat că va delega reprezentanți care vor discuta cu Partidul Democrat „în vederea depășirii crizei politice”.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load