Lesnic, despre şoferii de pe malul drept care vor să ajungă în Transnistria

Lesnic, despre şoferii de pe malul drept care vor să ajungă în Transnistria

Șoferii de pe malul drept al Nistrului trebuie să cumpere o vinietă pentru a circula în regiunea transnistreană. Plata se percepe per persoană și nu per mașină, iar valoarea vinietei ajunge la aproape 100 de euro pe an.


Problema a fost discutată în cadrul întrevederii dintre vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, și reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini.


„Am menționat că problema este inegală, pentru că noi nu aplicăm taxe pentru cei din regiunea transnitreană. Sistemul aplicat de colegii din Transnistria este unul foarte bizar, fiindcă taxa se aplică per persoană și nu per vehicul”, a declarat Cristina Lesnic.


Vicepremierul a adus și un exemplu. „Atunci cînd un soț și o soție se deplasează în regiunea transnistreană, astăzi, unul dintre ei fiind la volanul acelui autovehicul, achită vinieta. La întoarcerea din regiunea transnistreană, dacă soțul cu soția schimbă locurile, șoferul acestui autovehicul achită din nou vinieta. Am solicitat anularea acestei taxe pentru orice persoană, indiferent care ar fi statutul acesteia”, a explicat Lesnic.


Reprezentantul special al OSCE a dat asigurări că, în cadrul vizitei pe care urmează să o întreprindă la Tiraspol, va cere explicații. „Faptul că se aplică taxa per persoană înțeleg cum asta ar putea afecta libertatea de mișcare. Suma este în jur de 100 de euro pe an, este o sumă mare pentru locuitorii de aici. Vom cere explicații din partea colegilor de la Tiraspol”, a spus Franco Frattini.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load