Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

La parlamentarele noi pe circumscripția din Europa candidează un avocat din Chișinău

29 aug. 2019,, 16:11   Politică
2758 0

Avocatul Ilie Rotaru și-a anunțat astăzi intenția de a candida la alegerile parlamentare noi din luna octombrie. Acesta spune că își va încerca norocul pe circumscripția nr. 50 (Europa de Vest).

Potrivit IPN, potențialul candidat a început colectarea semnăturilor.

Ilie Rotaru spune că printre acțiunile care se regăsesc în programul său electoral se numără „crearea unei comisii parlamentare care ar investiga activitatea Procuraturii și a judecătorilor în ceea ce ține de fabricarea dosarelor penale și pronunțarea sentințelor de condamnare la comanda lui Vladimir Voronin și a lui Vlad Plahotniuc”. Potrivit lui Ilie Rotaru, „activitatea comisiei ar urma să se axeze pe studierea unor dosare penale concrete, care au parcurs toate etapele de examinare judiciară în ultimii 10-15 ani”, scrie sursa citată.

Avocatul a menționat că el personal s-a confruntat cu dosare fabricate, iar unul dintre ele i-a fost intentat după ce a ieșit cu declarații în spațiul public despre „deposedarea averilor de la „Gemeni” (casa de comerț) de către Vladimir Voronin și Vlad Plahotniuc”. Ilie Rotaru, care este și fost administrator și acționar al SA „Gemenii”, spune că, încă în anul 2006, a intrat în posesia unor informații potrivit cărora societatea pe acțiuni a fost inclusă în lista întreprinderilor care prezintă interes special pentru familia Voronin. Și această informație ar fi aflat-o de la un colaborator al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (acum Centrul Național Anticorupție), notează IPN.

Ilie Rotari este primul potențial candidat care anunță că va participa la alegeri pe circumscripția nr. 50.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?