Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Juristul PSRM: După vizitele oficialilor străini, în blocul ACUM s-a văzut o anumită flexibilitate

4 iun. 2019,, 07:50   Politică
4263 2

După vizitele celor trei oficiali străini, vicepremierului rus, Dmitri Kozak, comisarului european pentru politica vecinătății și negocieri de extindere, Johannes Hahn, și directorului Oficiului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat al SUA, Bradley A. Freden, în blocul ACUM s-a observat o anumită flexibilitate.

Juristul Partidului Socialiștilor, Fadei Nagacevschi, spune că unii reprezentanți ai ACUM ar fi gata să cedeze funcția de președinte al Parlamentului. Declarațiile au fost făcute în platoul TVR Moldova, transmite IPN.

„Dacă doamna Maia Sandu (n.r. președinta PAS) a avut un mesaj și o comunicare mult mai flexibilă, în ceea ce-l privește pe domnul Năstase (n.r. președinte PPDA) etichetarea și discursul agresiv a persistat în continuare. De aceea, mi-este foarte greu să dau o apreciere dacă este un mesaj consolidat în cadrul blocului ACUM în ceea ce privește posibilitatea partajării nu atît a funcțiilor, cît a responsabilităților puterii”, spune juristul.

Comentatorul politic Vlad Țurcanu consideră vizitele celor trei oficiali externi în Republica Moldova drept niște consultări de care Moldova ar avea nevoie nu doar în cazul unei crize politice ca cea în care se află, dar oricînd atunci cînd are de luat o decizie importantă. „E un lucru de care se folosesc toate țările, inclusiv cele foarte evoluate din UE. În cazul de față, cam tardiv, este adevărat, au venit niște oameni importanți pentru a lua pulsul clasei politice ca să se înțeleagă în cancelarii importante în ce fel se gîndește la Chișinău și la ce ar trebui să se aștepte demnitari de rang înalt de la niște politicieni care vreme de trei luni nu reușesc să găsească un consens”, a spus comentatorul.

Cristina Gherasimov, cercetătoare la Consiliul german pentru relații externe, consideră că instabilitatea politică din Republica Moldova nu este văzută pozitiv. Potrivit ei, Moldova a căzut de pe agenda de priorități a Uniunii Europene, dar în același timp, există o așteptare că se va crea o coaliție în viitorul apropiat. „Berlinul cred că are aceleași așteptări ca oricare capitală europeană – o coaliție sustenabilă, care ar putea pune un program de guvernare pentru continuarea reformelor care s-au început deja de cîțiva ani. Vedem un spirit de oboseală față de evenimentele de la Chișinău și o așteptare că s-ar găsi acea voință politică a oricăror partide care ar pune interesul național pe prim plan, dar nu interesele private ale unor grupuri și persoane private”, a menționat cercetătoarea.


Luni, la Chișinău, formațiunile politice au avut întîlniri cu vicepremierul rus, Dmitri Kozak, comisarul european pentru politica vecinătății și negocieri de extindere, Johannes Hahn, și directorul Oficiului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat al SUA, Bradley A. Freden. După discuții, cei trei oficiali străini au menționat că este nevoie de un Guvern stabil la Chișinău, dar este binevenită și o coaliție temporară, dacă nu se ajunge la un consens pe termen lung.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?