Jurist: Diferendul dintre actorii politici din Parlament trebuie mediat

Jurist: Diferendul dintre actorii politici din Parlament trebuie mediat

Președintele Institutului de Creație Legislativă „Lex Scripta”, Mihai Corj, susține că forțele politice trebuie să se așeze la masa de discuții, în contextul atestării unui conflict politic.

El spune că este gata să participe în calitate de mediator a acestui conflict, creat între actorii politici care au acces în Parlament. „Mai bine de împăcat lucrurile pentru ca ele să meargă pe făgașul normalității”, a declarat juristul în cadrul unei conferințe de presă, desfășurată astăzi, 12 iunie, transmite IPN.

Mihai Corj le solicită părților să fie responsabile, să accepte o mediere și să recunoască starea incertă de lucruri. În opinia sa, în acest caz „președintele țării nu poate apărea în calitate de mediator între forțele politice pentru că apare conflictul de interese”.

Președintele Institutului consideră că una dintre soluțiile pentru situația creată ar fi ca, Curtea Constituțională să-și revizuiască decizia emisă pe 7 iunie, prin care a declarat inadmisibilă sesizarea președintelui Igor Dodon cu privire la termenul-limită de dizolvare a Parlamentului. În decizia sa, Curtea menționează că prevederile Constituției sînt clare –„termenul de trei luni (90 de zile), în care Parlamentul nou ales trebuie să formeze Guvernul, curge de la data validării alegerilor”.

Președintele „Lex Scripta” susține că blocajul politic și dualitatea puterii în stat a început de la enunțarea termenului de „90 zile”. Potrivit lui, Curtea ar trebui să-și revizuiască această decizie, în speță, calcularea termenului de trei luni de zile.

Potrivit lui Mihai Corj, conform calendarului gregorian, după care se conduce Republica Moldova, fiecare lună are un număr de zile, existînd și ani bisecți, iar faptul că este menționat „90 zile” în paranteză nu este o interpretare suficientă a Curții.

În opinia sa, Curtea ar trebui să revizuiască și aspectul ce ține de data de la care curge termenul-limită de dizolvare a Parlamentului. Mihai Corj consideră că acest termen-limită trebuie calculat de la data în care noul Parlament și-a început activitatea. Respectiv, termenul limită expiră pe 21 iunie.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load