Irina Vlah a ajuns la o înțelegere cu Adunarea Populară a Găgăuziei

Irina Vlah a ajuns la o înțelegere cu Adunarea Populară a Găgăuziei

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) şi Comitetul Executiv al autonomiei au constituit o comisie de consiliere pentru soluţionarea problemei privind modificările la Codul electoral al regiunii.


Potrivit agenției Infotag, deputații au discutat despre ce urmează să facă în condiţiile în care başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a respins legea pe care au adoptat-o.


Başcanul a declarat că „nu va semna niciodată” legile adoptate cu încălcarea legislației în vigoare.


„În scrisoarea mea către APG se menţiona că orice proiect de lege trebuie expediat Comisiei și direcţiei de avizare. Voi ați încălcat legislaţia atunci cînd pe ordinea de zi a fost introdusă inițiativa lui Serghei Cimpoieş, iar apoi a fost introdusă şi inițiativa deputatului Grigore Kadîn. Cînd procedurile sînt încălcate, nici măcar nu putem începe o discuție în esență”, a spus ea.


Președintele APG, Vladimir Kîssa, a făcut referire la decizia Comisiei pentru numiri, imunitate și etica deputaţilor, care a propus crearea unei comisii de conciliere.


Vlah a spus că va semna legea, dacă dreptul de veto va fi depășit de deputați. Pentru aceasta este nevoie de 24 voturi (în APG sînt 35 de deputați).


Formarea comisiei a avut loc în condiţiile în care în faţa clădirii unde s-au adunat deputații și reprezentanții puterii executive avea lor un miting al cetățenilor. La acţiune au participat pînă la 1000 de locuitori ai regiunii. Şedinţa comună a APG şi Comitetului Executiv era difuzată on-line pe un ecran în fața manifestanţilor. Majoritatea protestatarilor o susțineau pe bașcanul Irina Vlah cu diferite discursuri. 


Başcanul a ieşit în faţa susţinătorilor săi şi le-a mulţumit pentru sprijin şi pentru încredere.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load