Începe o noua rundă de negocieri în formatul 5+2

Începe o noua rundă de negocieri în formatul 5+2

O reuniune a negocierilor pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2” va  avea loc la Bratislava pe 9 și 10 octombrie 2019.

Negocierile vor fi găzduite de Președintele OSCE în exercițiu,  ministrul Afacerilor Externe și Europene al Slovaciei, Miroslav Lajčák, și Franco Frattini, Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Slovaciei pentru reglementarea transnistreană, se arată într-un comunicat al misiunii OSCE în Moldova.

Întîlnirea, denumită oficial „Conferința Permanentă pe probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2”, va reuni reprezentanți ai părților – Republica Moldova și Transnistria, mediatorii din partea OSCE, Federația Rusă și Ucraina, precum și observatorii la negocieri  – Uniunea Europeană și Statele Unite. La întîlnirea în formatul „5+2”  va fi examinat stadiul de implementare a măsurilor de consolidare a încrederii convenite în cadrul pachetului „Berlin-plus”și vor fi analizate posibile chestiuni prioritare noi și complementare pentru măsuri suplimentare de consolidare a încrederii

Negocierile pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2” vor avea loc în incinta Ministerului Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovace la Bratislava. Joi, 10 octombrie, un briefing de presă privind rezultatul negocierilor în formatul „5+2” urmează să fie desfășurat în Sala de Congres a ministerului, ora 11.00 (ora Bratislavei), 12.00 (ora Chișinăului). 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load