În Parlament va fi propusă demisia lui Zagorodnîi

În Parlament va fi propusă demisia lui Zagorodnîi

Membrii Comisiei Economie, Buget și Finanțe, au sprijinit astăzi inițiativa deputatului Dumitru Alaiba, cu privire la prezentarea în plenului Parlamentului a unui proiect de demitere a lui Anatolie Zagorodnîi din funcția de director al Agenției Naționale de Soluționae a Contestațiilor.


Dumitru Alaiba spune că Zagorodnîi a fost numit în funcția respectivă, deși nu avea experiența necesară.


„Motive de a-l demite pe domnul Zagorodnți sînt multe. Conflicte de interese, dosarul depus incomplet, afiliere politică de facto, lipsa transparenței procesului, concursul pur formal. Dar principalul argument – Partidul Democrat l-a numit cu încălcare clară a criteriilor legale. Anatol Zagorodnîi nu are experienţă de cel puţin 3 ani în domeniul achiziţiilor publice”, precizează Dumitru Alaiba.


Deputatul democrat Vladimir Cebotari a declarat însă că Zagorodnîi poate fi demis doar la solicitarea a trei dintre consilierii Agenției, dar nu la inițiativa Parlamentului. Astfel, aprobînd o astfel de hotărîre, deputații ar încălca legea.


Fostul deputat democrat Anatolie Zagorodnîi a fost numit de Parlament în funcția de Director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor la începutul lunii februarie curent.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load