COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Igor Dodon: În cazul unei tentative de preluare a țării sub control oligarhic, voi apela la susținerea masivă a poporului

Igor Dodon: În cazul unei tentative de preluare a țării sub control oligarhic, voi apela la susținerea masivă a poporului

În cazul unei tentative de preluare a țării sub control oligarhic, președintele țării va apela la susținerea masivă a poporului.

Despre aceasta Igor Dodon a menționat în mesajul său, dedicat celor 30 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova.

Președintele a mai precizat că pe parcursul mandatului s-a condus de cele patru principii: Echilibru, Caracter, Responsabilitate și Valorile cetățenilor.

„Aflându-ne sub un regim oligarhic, deosebit de dur și viclean, foarte răzbunător, am realizat că nu vom putea scăpa de acesta fără a demonstra mult caracter și consecvență, atât din partea politicienilor, cât și a cetățenilor. Iar în iunie 2019, necesitatea caracterului s-a simțit mai acută ca oricând, întrucât atunci a existat o șansă reală de a scăpa țara de Plahotniuc și astăzi sunt mândru de faptul că în acel ceas critic mi-am făcut datoria, am știut să sfidez toate riscurile și amenințările, inclusiv în adresa familiei mele, și am dat lovitura fatală oligarhiei”, a menționat președintele.


Șeful statului a precizat că de caracter Moldova va avea nevoie și pe viitor, deoarece pericolul oligarhic mai este prezent, „coruperea deputaților se face sub ochii noștri, iar unele partide din Parlament pot face în orice moment o coaliție de conjunctură cu oamenii oligarhilor, care vor să revină sau, cel puțin, să se răzbune”.

Igor Dodon atenționează că vigilența lui nu va înceta nicio clipă, iar în cazul unei tentative de preluare a țării sub control oligarhic, „voi apela la susținerea masivă a poporului, voi chema lumea în stradă și voi demonstra același caracter și voință ca în iunie 2019”.

Șeful statului atrage atenția că în acest an s-au obținut primele rezultate vizibile în dosarul furtului miliardului. Și în acest caz este nevoie de caracter.
„Sunt convins că odată ce vom încheia cu succes cazul cu privire la „jaful miliardului”, noi vom putea, într-un final, să ne debarasăm de eticheta ofensatoare „stat capturat”, spune președintele.

„Vorbind despre caracter, țin să remarc că pentru reîntregirea teritorială a țării, de asemenea, este nevoie de fermitate, multă insistență și efort în dialogul cu liderii de la Tiraspol și cu partenerii strategici implicați în rezolvarea definitivă a problemei transnistrene. Sunt sigur că Moldova poate avansa și pe această dimensiune în anii apropiați, cu schimbări pozitive surprinzătoare”, a mai precizat Igor Dodon.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load