X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Harunjen spune ce i-a propus Filat, la scurt timp înainte de arestarea acestuia

13 feb. 2020,, 13:44   Politică
8567 0

Eduard Harunjen confirmă faptul că a fost acasă la Igor Popa, fostul avocat al lui Vladimir Filat, chiar în seara din ajunul arestării acestuia în Parlament.

Totodată, Harunjen, care atunci era prim-adjunct al procurorului general, susține că întîlnirea din seara zilei de 14 octombrie 2015 a avut loc la inițiativa lui Filat și că pînă atunci nu-l cunoștea personal pe fostul premier și nici pe avocatul acestuia.

„Nu-mi amintesc exact dacă era 14 octombrie, dar probabil că da, pentru că era sărbătoare, probabil chiar Hramul Orașului. Știu că nu eram în concediu. Am fost telefonat pe numărul de serviciu și persoana s-a prezentat că este avocatul domnului Filat. Mi-a spus că domnul Filat vrea să se întîlnească cu mine, ca să discute posibile remanieri de la Procuratură. Eu i-am spus că pot să mă apropii acolo unde mi s-a spus, nu știu dacă era casă sau oficiu”, a declarat Eduard Harunjen pentru Jurnal TV.

Harunjen susține că i s-a spus în acea seară despre faptul că procurorul general de atunci, Corneliu Gurin, urmează să fie demis. Mai mult, acesta afirmă că a doua zi i-a raportat lui Gurin despre discuția cu Filat.

„Domnul Filat m-a întrebat dacă sînt gata „să preiau gospodăria”. Acestea au fost cuvintele lui. L-am întrebat cu ce ocazie și el mi-a zis că politicienii pun la cale să-l demită pe procurorul general Gurin și eu voi exercita interimatul. Eu i-am spus că este o chestiune legală care nu depinde de voința mea. A doua zi dimineața i-am raportat procurorului general Gurin despre această întîlnire. El a spus că „bine, vom decide pe parcurs”. Apoi am văzut ce s-a întîmplat. Asta a fost prima și ultima mea discuție personală cu domnul Filat, ca și cu persoana care îl apăra la moment și pe care nu am cunoscut-o atunci și nu o cunosc nici acum”, a mai spus Eduard Harunjen.


Totodată, Harunjen susține că „nu a umblat după funcții”, așa cum a reieșit din declarațiile lui Filat, și a ținut să precizeze că nu era la curent cu dosarul penal împotriva fostului premier.

„Nu este adevărat că eu am umblat după funcții. Nu cunoșteam nici ce cauză penală are domnul Filat, fiindcă atunci mă ocupam de cu totul alte activități. Răspundeam de urmărirea penală în teritoriu. Și nici nu știam ce aranjamente au politicienii. Dînsul s-a exprimat că au discutat în cadrul coaliției demiterea domnului Gurin”, a mai spus Harunjen.

Precizăm că fostul premier Vladimir Filat este cel care a dezvăluit în premieră la Jurnal TV despre întîlnirea cu Harunjen, acasă la avocatul Igor Popa, în seara din ajunul arestării sale. Filat a declarat că Harunjen „se interesa ce urmează să se întîmple”, iar despre avocatul său afirmă că știa „cu certitudine ce se va întîmpla a doua zi în Parlament”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?