Greceanîi spune cum se vor înțelege deputații socialiști cu cei din blocul ACUM

Greceanîi spune cum se vor înțelege deputații socialiști cu cei din blocul ACUM

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a explicat cum vede activitatea comună a deputaților din fracțiunea socialiștilor cu cei din blocul ACUM.


Guvernul și Parlamentul intenționează să activeze în primul rînd pentru binele țării și al poporului, a declarat spicherul Parlamentului, răspunzînd la întrebarea cu privire la colaborarea dintre forțele politice care se află la conducerea țării.


Greceanîi a subliniat că majoritatea parlamentară a fost creată anume pentru a aduce la stabilitate în întreaga activitate a țării. Și cea mai importantă a fost asigurarea stabilității politice.


„Dacă nu va fi stabilitate politică, nu vor veni investiții în țară, nu va exista colaborare cu organismele financiare internaționale. Oamenii de afaceri vor părăsi țara, așa cum au procedat în toți acești ani. Stabilitatea politică înseamnă și stabilitate economică”, a menționat Greceanîi.


Potrivit acesteia, deși coaliția a fost constituită din forțe politice cu ideologii diferite, trebuie să ținem cont de faptul că alegerile au trecut deja și că acum a sosit momentul ca toate forțele politice să se unească și să muncească pentru propriul poporul.


„Toți partenerii noștri externi spun același lucru, ei doresc ca Moldova să devină o insulă a stabilității”, spus Greceanîi.


Politicianul consideră că între deputații PSRM și cei din blocul ACUM nu există divergențe. La ora actuală, cînd alegerile deja au trecut, nu mai au importanță opiniile politice, ci dorința de a munci.


„Alegătorii s-au săturat de divergențe politice. Alegătorii doresc ca, în cele din urmă, politicienii să se înțeleagă între ei și să muncească. Noi nu trebuie să facem prietenie cu cineva împotriva altcuiva. Trebuie să știm să apărăm interesele țării. Să ne înțelegem cu toată lumea și să purtăm negocieri, însă în numele Moldovei”, a conchis Zinaida Greceanîi.



 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load