Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Greceanîi: Sînt onorată să conduc cel mai puternic, mai consecvent și popular partid din Moldova

29 iun. 2020,, 11:14   Politică
2295 8

Președintele Partidului Socialiștilor, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a adresat un mesaj de felicitare membrilor PSRM.

Cu ocazia împlinirii a 23 de ani de la fondarea formațiunii. Greceanîi a subliniat în discursul său că a fost onorată să conducă cel mai puternic, mai consecvent și popular partid din Republica Moldova. Anume consecvența Partidului Socialiștilor în susținerea intereselor țării noastre și a poporului nostru a transformat partidul în cea mai influentă formațiune politică din Republica Moldova.

“Mă mîndresc cu faptul că am avut marele noroc să colaborez cu Igor Dodon, care a condus Partidul Socialiștilor în perioada 2011-2016 și care a jucat un rol imens în organizarea și consolidarea structurii Partidului Socialiștilor, în formarea organizațiilor raionale din întreaga țară. Sub conducerea lui Igor Dodon, Partidul Socialiștilor pentru prima dată în 2014 a devenit partidul cu cea mai mare fracțiune parlamentară. Șeful statului, Igor Dodon, care a cîștigat alegerile prezidențiale în 2016, rămîne și astăzi liderul informal al Partidului Socialiștilor”, a menționat Zinaida Greceanîi.

Potrivit ei, datorită unei echipe unite, Partidul Socialiștilor a obținut cele mai bune rezultate în timpul alegerilor parlamentare din 2019 și cea mai mare fracțiune din Parlament. Pentru prima dată în 2019, reprezentantul Partidului Socialiștilor a cîștigat alegerile în municipiul Chișinău și a devenit primarul general al Capitalei. Conform rezultatelor alegerilor locale din țară, Partidul Socialiștilor a primit sprijin masiv din partea cetățenilor din localitățile țării.
“Datorită fidelității față de principiile sale, protejării intereselor poporului, promisiunii de a nu face parte din grupurile oligarhice și de a nu participa la coruperea politicienilor, Partidul Socialiștilor a reușit să formeze o majoritate în cooperare cu forțele sănătoase din Parlament și un Guvern profesionist care și-a demonstrat cele mai bune calități în timpul luptei împotriva răspîndirii noului tip de virus în Moldova și a consecințelor provocate de criza pandemică.

Sînt convinsă că Partidul Socialiștilor va continua să obțină rezultate excelente, datorită fermității sale în menținerea statalității Republicii Moldova și a consecvenței în protejarea intereselor cetățenilor din țara noastră”, a subliniat Zinaida Greceanîi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?