Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Greceanîi: Cooperarea Moldovei cu Rusia trebuie deblocată la toate nivelurile

29 iul. 2019,, 18:00   Politică
2809 1

Cooperarea Moldovei cu Rusia trebuie deblocată la toate nivelurile.

Acest lucru a fost declarat de către președintele Parlamentului Moldovei, Zinaida Greceanîi, în cadrul unui interviu oferit RIA Novosti.

Ea a menționat că interdicția aplicată funcționarilor moldoveni în anul 2017 asupra vizitării Federației Ruse, din inițiativa Partidului Democrat aflat atunci la guvernare, a afectat nu atît relațiile cu Federația Rusă, cît situația în Moldova, deoarece Rusia foarte bine înțelegea că nu este vorba despre relațiile cu țara noastră, ci despre comportamentul iresponsabil al politicienilor care au acaparat puterea de stat.

„Totodată, datorită nesoluționării numeroaselor probleme la nivel de stat au avut de suferit cetățenii noștri, businessul, economia țării noastre. Dacă vorbim despre relațiile cu Rusia, atunci țin să vă amintesc că fracțiunea Partidului Socialiștilor în Parlamentul Moldovei a menținut relațiile cu colegii săi ruși, noi am participat la lucrările Grupului de prietenie Rusia – Moldova, la sesiunile Adunării Interparlamentare ale CSI, în pofida interdicției fostei conduceri a Legislativului. În discuțiile cu colegii ruși noi întotdeauna am simțit sprijinul și disponibilitatea de a restabili relațiile întrerupte în baza principiilor de cooperare bilaterală”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Ea a specificat că pentru restabilirea cooperării cu Federația Rusă a muncit mult și continuă să muncească în prezent Președintele Moldovei, Igor Dodon, care a depus eforturi enorme pentru a nivela la maxim acțiunile nelogice, nerezonabile și dăunătoare pentru țara noastră ale foștilor funcționari.


„Bineînțeles că cooperarea între statele noastre trebuie să fie nu doar la nivelul președinților – urmează să se deblocheze toate relațiile. Vreau să vă reamintesc că prima vizită în străinătate a președintelui Parlamentului cu o delegație, din care au făcut parte reprezentanții tuturor fracțiunilor din coaliția de guvernare, a avut loc în Duma de Stat a Federației Ruse, Consiliul Federației și Guvernul FR. În pofida faptului că durata vizitei a fost de o zi, aceasta a fost foarte constructivă”, a menționat spicherul.

„În ceea ce privește cooperarea parlamentară, noi am adus asigurări, inclusiv Consiliului Federației, că delegația moldovenească va participa la ședințele Adunării Interparlamentare a CSI și neapărat la ele va participa și președintele Parlamentului Moldovei. Deja au fost create grupe de prietenie cu Duma de Stat și Consiliul Federației în care au intrat reprezentanții tuturor fracțiunilor Parlamentului în frunte cu deputații socialiști. Dacă vorbim despre vizitele reciproce ale funcționarilor, atunci nu va fi nici o problemă în acest sens. Noi am convenit că este necesar să se deblocheze relațiile externe atît cu Vestul, cît și cu Estul, deoarece acestea au ajuns în impas în toate direcțiile, nu doar cu Federația Rusă. Noua coaliție parlamentară, din care fac parte Partidul Socialiștilor și blocul ACUM, în comun promovează ideea unei politici externe echilibrate”, a specificat Zinaida Greceanîi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?