X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Foști magistrați ai CC: Președintele și parlamentul au procedat corect

12 iun. 2019,, 18:25   Politică
5083 3

Președintele Moldovei, Igor Dodon și Parlamentul nou legitim au procedat corect, în strictă conformitate cu Constituția Republicii Moldova și legislația în vigoare.

Acest lucru a fost constatat unanim de foștii magistrați ai Curții Constituționale în cadrul întrevederii cu șeful statului, la care părțile au discutat despre situația politică care s-a produs în ultimele zile, transmite Noi.md.

În special, președintele a avut o întrevedere de lucru cu doi foști Președinți ai Curții Constituționale a Republicii Moldova, Victor Pușcaș și Dumitru Pulbere, precum și cu domnul Petru Railean, fost membru al CC.

Totodată, în cadrul discuției a fost pronunțată opinia precum că deciziile recente ale Curții Constituționale necesită o revizuire reieșind din trei considerente: 1) în legătură cu apariția unor circumstanțe noi; 2) pe motivul unor greșeli aritmetice (interpretări eronate legate de trei luni sau 90 de zile); 3) în legătură cu posibila schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale, care, însă, nu a fost stipulată în actele respective.

Potrivit foștilor magistrați, în mai multe decizii ale Curții Constituționale, adoptate din anul 2013 încoace, au fost depistate anumite devieri de la cadrul Constituțional, care ar determina necesitatea revizuirii acestora. De asemenea, interlocutorii constată că Curtea Constituțională a încălcat Codul Jurisdicției Constituționale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?