X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Filip o amenință cu judecata pe Maia Sandu

10 iul. 2019,, 15:00   Politică
5512 3

Președintele interimar al PD, Pavel Filip, a reacționat vehement după ce premierul Maia Sandu a declarat că fiii acestuia ar fi implicați în scheme de spălare de bani, notează Noi.md.

Filip a dezmințit informația, precizînd că acesta nu e altceva decît un atac la adresa PD.

„Șirul atacurilor “mi-au spus oameni de la piață” continuă. De data aceasta cu o gogomănie și mai mare, în care este vizată familia mea: că fiii mei ar fi implicați în spălare de bani. Este fals. Toate aceste acțiuni au scopul de a reduce opoziția la tăcere. Atunci cînd actuala guvernare mă atacă pe mine sau Partidul Democrat, înțeleg: nu pot să arate performanță sau să construiască, nu au politici pe domenii, așa că cel mai simplu este să ofere circ, dacă pîine oricum nu știu cum”, a comentat Filip.

Totodată, democratul a cerut Maiei Sandu să dezmintă public informația, în caz contrar se va adresa în instanța de judecată.

„Să ataci însă familia unui oponent politic, cu subînțelesuri și declarații aruncate și neprobate, este cel mai josnic lucru pe care îl poate face un politician. Cu atît mai mult, te aștepți de la un prim-ministru să înțeleagă responsabilitatea funcției pe care o are și ca atunci cînd deschide gura, să vorbească doar avînd probe și informații concrete. Cer persoanei care a făcut aceste declarații dezmințiri publice. În caz contrar, îmi rezerv dreptul de a o acționa în judecată”, a adăugat el.


Sandu a declarat recent că deținte informații precum că fiii fostului prim-ministru sînt implicați în operațiuni de spălare de bani. Potrivit ei, cazul urmează a fi investigat de organele competente ale statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?