Filip: În 2018, o atenţie mare va fi acordată luptei cu corupţia

Filip: În 2018, o atenţie mare va fi acordată luptei cu corupţia

Astăzi, 25 ianuarie, prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a susţinut o conferință de presă, în cadrul căreia a prezent rezultatele celor doi ani de activitate a Guvernului pe care îl conduce, notează NOI.md.

Filip spune că, pe parcursul anilor 2016-2017, Guvernul a continuat să dea importanţă diasporei moldoveneşti, organizînd mai multe evenimente dedicate moldovenilor plecaţi peste hotare, amintind despre programul DOR, precum şi despre Zilele Diasporei desfăşurate în luna august a anului trecut.

În toate domeniile s-a muncit destul de mult, spune premierul, toate eforturile fiind îndreptate spre binele tuturor cetăţenilor.

„Prin acţiunile Guvernului din ultimii doi ani, am contribuit la starea de sănătate a populaţiei, am redus cu 40% preţul la medicamente, am extins lista medicamentelor compensate, am mărit indemnizaţia unică pentru tinerii medici şi pentru asistenţii medicali. Am suţinut şi domeniul agriculturii oferind subvenţii agricultorilor, am semnat în luna noiembrie cu partenerii externi documente de susţinere macrofinanciară”, a remarcat Pavel Filip în cadrul conferinţei de presă de astăzi.

Prim-ministrul a specificat că, în prima jumătate a anului 2017, infracţionalitatea a scăzut cu 20%, iar această scădere s-ar datora modernizării şi activităţii mai bune a poliţiei.

Totodată, premierul spune că în 2018 Guvernul va realiza reforme în mai multe domenii, iar o atenţie mare va fi acordată luptei cu corupţia.

„În 2018, ne dorim performanţe şi mai mari. Am cerut ministerelor sa-şi stabilească foarte bine priorităţile. Consider că o atenţie mare trebuie să acordăm justitiei şi luptei anticorupţie, ne dorim curăţarea sistemului de cei care nu sînt integri şi să nu permitem intrarea altora de acest fel. Ne propunem să realizăm şi reforma avocaturii şi a Curţii Constituţionale, doar ca cetăţenii să fie egali în faţa legii. Vom moderniza domeniul educaţiei, iar în capul listei programului Guvernului va sta infrastructura drumurilor şi cea energetică”, a adăugat Filip.

Premierul a reiterat că îşi doreşte ca 2018 să fie anul care marchează definitiv o schimbare pentru cetăţeni.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load