Filip: Este un proiect de suflet și sînt convins că sectorul IT este șansa pentru dezvoltarea economică a țării

Filip: Este un proiect de suflet și sînt convins că sectorul IT este șansa pentru dezvoltarea economică a țării

Premierul Pavel Filip a participat ieri la evenimentul de prezentare a raportului de activitate a Moldova IT Park, la un an de la lansare.


Șeful Guvernului a spus că pentru el acest proiect este unul de suflet, la care a muncit foarte mult încă de pe timpul cînd era ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.


„Nimeni nu credea în această idee de la bun început, eram un grup mic de entuziaști și vreau să le mulțumesc celor care au crezut în acest proiect. Am avut multă insistență și curaj și, poate, este unicul proiect, unde mai multă inițiativă a venit din partea structurilor guvernamentale decît din partea industriei IT”, a menționat Pavel Filip.


Premierul a accentuat că investițiile în sectorul IT  sînt foarte importante, iar acest domeniu este șansa de dezvoltare economică a țării noastre. „Îmi pare bine că doar într-un an de activitate a parcul IT virtual, avem 339 de rezidenți. Salariul mediu lunar este de 28 mii de lei, un salariu care timp de un an a crescut de 2 ori. Venitul din vînzări a atins 2 miliarde de lei ”, a precizat Pavel Filip.


Premierul a adăugat că stabilirea unui impozit unic de 7% pentru rezidenții parcurilor IT este atît în beneficiul companiilor, cît și al statului, deoarece astfel nimeni nu se mai eschivează de la plata impozitelor.


De asemenea, premierul a accentuat că digitizarea serviciilor publice contribuie la reducerea birocrației și corupției în instituțiile publice. Datorită utilizării tehnologiei informației, aceste servicii au devenit mai transparente. Un exemplu în acest sens este Agenția Servicii Publice, unde prin intermediul Ghișeului unic sînt prestate peste 160 de servicii publice.


Cu prilejul Zilei Internaționale a Comunicațiilor și Societății Informaționale, cîteva companii, dar şi angajaţi din domeniul TIC au primit Diploma de Onoare a Guvernului.


 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load