Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Familia Leancă ar fi primit sute de mii de dolari de la miliardarul Stati

30 noi. 2019,, 14:00   Politică
5181 0

În perioada octombrie 2009 - mai 2014, exact cînd a fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene şi apoi premier al Republicii Moldova, Iurie Leancă şi familia sa, ar fi primit circa 400.000 de dolari, de la o companie controlată de Anatol Stati şi familia.

Această informaţie este inclusă în noua cerere depusă de Kazahstan la Curtea de Apel Svea din Suedia în care se solicită anularea deciziei Tribunalului de Arbitraj din decembrie 2013, prin care statul kazah a fost obligat să plătească prejudicii de circa jumătate de miliard de dolari lui Anatol Stati şi părţile (companii şi feciorul Gabriel), transmite Noi.md cu referire la Mold-street.com.

Documentul publicat de Ministerul Justiţiei din Kazahstan, conţine mai multe informaţii în care se susţine că Anatol Stati şi părţile ar fi scos prin firme offshore, ilicit zeci şi sute de milioane de dolari din activităţile petroliere şi gaziere deţinute în această ţară, aducînd în prag de faliment companiile sale.

Potrivit autorităţilor kazahe o parte din bani au fost cheltuiţi de familia Stati pentru a "sponsoriza" politicieni din Kazahstan, Moldova, România, Kongo, Sudanul de Sud sau Irak (regiunea Kurdistan).

Sumele oscilează de la cîteva zeci de mii de dolari la milioane de dolari.


Din politicienii din Moldova aici figurează doar Iurie Leancă, care în anii 2001-2009 (cu o întreupere de doi ani - 2005-2007) a fost vicepreședinte al grupului Ascom.

Cîţi bani a primit familia Leancă

Astfel în document se menţionează că în perioada octombrie 2009 - mai 2014, Stati i-a plătit lui Iurie Leancă circa 35.000 de dolari. Menţionăm că în septembrie 2009-mai 2013, Iurie Leancă a exercitat funcţia de Ministru al Afacerilor Externe, iar apoi din 30 mai 2013 şi pînă în februarie 2015 a fost premier.

"Începînd cu decembrie 2010, au fost efectuate cîteva transferuri pe numele soţiei lui Iurie Leancă, Aida Leancă. În perioada 2010-2014, Stati şi părţile au transferat aproximativ 359.000 de dolari, prin intermediul firmei Hayden (Hayden Intervest Ltd, fondată în 2005 în insulele Virgine Britanice n.r.) pe trei conturi deţinute de Aida Leancă la Rietumu Banka", potrivit documentului.

În cerere scrie că o parte din transferuri erau motivate prin "cereri de ajutor financiar", iar ulterior ca plată pentru servicii sau achitare de salariu. Asta chiar dacă Aida Leancă nu lucra oficial nicăieri. De altfel în declaraţiile de avere din perioada 2012-2015 apare un cont bancar deschis în septembrie 2013 pe numele Aidei Leancă în care iniţial se aflau 22.500 de euro, doar că nu este menţionată banca.

În document mai scrie că şi feciorii lui Leancă, Marius şi Tristan ar fi beneficiat de ajutor financiar de la Stati, tot prin intermediul firmei offshore. Plăţile pentru Tristan Leancă erau făcute direct la Universitatea Cambridge.

Deocamdată nici avocații lui Anatol Stati și nici Iurie Leancă nu au comentat informațiile.

Amintim că o investigaţie Jurnal TV a scos la iveală că în anii 2011-2013 una dintre firmele lui Ilan Șor, implicate în furtul miliardului – Tomton Trade Corp, care avea conturi deschise în banca letonă ABLV a plătit 40.000 de dolari pentru studiile fiului său.

Ulterior el a recunoscut acest fapt, dar a susţinut că un bun prieten pe nume Gicu s-a ocupat de acest lucru.

Menţionăm că în companiile lui Anatol Stati au lucrat şi lucrează mai mulţi politicieni din Moldova.

Deocamdată Iurie Leancă nu a comentat acuzațiile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?