COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Expert, despre cum Voronin i-a făcut o favoare lui Dodon fără să își dea seama

Expert, despre cum Voronin i-a făcut o favoare lui Dodon fără să își dea seama

Ex-preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, refuzînd să participe la alegerile prezidențiale, a întărit astfel poziția actualului șef al statului, Igor Dodon, - a declarat expertul politic şi ecologistul Ilia Trombiţki.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a scris pe rețelele de socializare că „Voronin, nedorind să piardă, a ales să facă un gest frumos, refuzînd să participe la cursa electorală”.

„Poziția unor partide de stînga de a nu participa împreună cu candidații lor la alegerile prezidențiale neconstituționale ar trebui salutată. Dar apelul la boicotarea lor în condițiile în care este posibil să influențeze rezultatele prin împiedicarea accederii unor personaje odioase în turul doi este, cred, de prisos. Cred că eforturile ar trebui să fie îndreptate nu numai spre discreditarea alegerilor în sine, ci și ca să le explice susținătorilor celor de la putere, care au promis atîtea şi atîtea timp de patru ani, de ce nu merită să fie realeşi”, a remarcat expertul.

Potrivit acestuia, ar trebui aleși cei care au suferit o presiune constantă din partea regimului și au fost persecutați.

„Cu o astfel de alegere, interesul public dominant constă în dizolvarea cît mai rapidă a parlamentului și organizarea unor alegeri parlamentare corecte. În acest fel pot fi grăbite şi alegerile anticipate ", crede Trombiţki.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load