X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Dodon a participat la recepția oferită cu ocazia Zilei Naționale a României

30 noi. 2019,, 14:15   Politică
3243 8

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la recepția oferită de Ambasada României cu ocazia Zilei Naționale a României, transmite Noi.md.

Cu această ocazie, șeful statului a adresat întregului popor român felicitări şi urări de bine, pace și progres.

„România a fost şi rămîne partenerul nostru strategic, iar la baza acestei relații este nu doar trecutul istoric, ci și legăturile culturale și interpersonale strînse, proiectele bilaterale consolidate care se implementează cu succes în diverse sectoare. În acest context, Președintele țării a exprimat gratitudine pentru asistența financiară din partea României, oferită în baza acordurilor bilaterale nerambursabile”, a declarat Dodon.

Președintele țării a adresat felicitări în mod repetat domnului Klaus Iohannis cu prilejul victoriei obținute în alegeri, reiterînd invitația de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova.

Pe final, șeful statului a precizat că relațiile cu statul vecin constituie o prioritate pentru administrația prezidențială și a anunțat că un contingent al Armatei Naţionale va participa duminică, 1 decembrie curent, la Parada militară de la Bucureşti, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?