Dodon a condamnat inițiativa de a crea un batalion româno-moldovenesc

Dodon a condamnat inițiativa de a crea un batalion româno-moldovenesc

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a condamnat categoric iniţiativa creării unui batalion militarizat mixt moldo-român.

El a calificat acest lucru drept un nou pas pe calea suprimării statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova şi a securităţii naţionale, informează NOI.md.

Șeful statului și-a exprimat încrederea că orice tentativă de a crea subdiviziuni militare comune cu alte state, cu atît mai mult membre ale NATO, este categoric inacceptabilă pentru un stat neutru, cum este Republica Moldova.

Prin urmare, semnarea unor acorduri difuze privind crearea de batalioane militarizate mixte constituie o încălcare directă a prevederilor Constituției Republicii Moldova, a subliniat Igor Dodon.

„Avînd în vedere faptul că astfel de inițiative, pe lîngă inaugurarea oficiului NATO la Chişinău, invitaţiile permanente adresate Armatei Naţionale de a participa la exerciții militare organizate de blocul militar NATO, capătă un caracter sistematic, am cerut autorităților competente explicațiile de rigoare şi am dispus să fie luate toate măsurile în conformitate cu prevederile legale în raport cu persoanele care au comis astfel de acțiuni”, a menționat șeful statului.

Igor Dodon a subliniat că Legea Supremă a Republicii Moldova spune clar că Republica Moldova este stat neutru și că, în calitatea sa de președinte și garant al Constituției, nu va permite ca Moldova să fie implicată în jocuri geopolitice.

 

 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load