COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Directorii și vicedirectorii unor agenții de stat vor fi numiți de Guvern

Directorii și vicedirectorii unor agenții de stat vor fi numiți de Guvern

Membrii Guvernului au aprobat astăzi proiectul de hotărîre care prevede numirea și eliberarea directorilor și vicedirectorilor unor agenții publice de către fondator, adică de către executiv.

Proiectul de hotărîre a fost propus pentru discuții publice la sfîrșitul săptămînii trecute și urma să fie dezbătut pînă la 15 mai. Astfel, directorii și vicedirectorii unei serii de agenții de stat nu vor fi selectați prin concurs, așa cum era pînă acum, dar vor fi numiți de membrii Guvernului.

De asemenea, Guvernul stabilit astăzi că mai multe instituții de stat vor avea doi directori adjuncți în loc de unul. Acestea sînt Agenția de Guvernare Electronică, Agenția Servicii Publice, Agenția de Investiții, Serviciului de date în sectorul public şi de raţionalizare a administrării sistemelor informaţionale de stat, Baza auto a Cancelariei de Stat, Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova, Fondul de Investiții Sociale din Moldova și Agenția Informațională de Stat „Moldpres”.

Directorii și vicedirectorii acestor instituții vor fi numiți și eliberați din funcții de către Guvern. „Acest fapt ne va asigura, în principiu, continuitatea asigurării acestor instituții publice, precum și va institui o abordare unică a organizării și funcționării acestora”, a motivat secretara generală a Guvernului, Liliana Iaconi.


Anterior, societatea civilă a avut numeroase solicitări pentru ca șefii instituțiilor de stat să fie aleși în bază de concurs și să nu mai existe numiri în baza intereselor de partid.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load