Traian Băsescu trebuie pedepsit, cel puțin simbolic, pentru promovarea unionismului la Chișinău, consideră președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, citat de NOI.md.
Politicianul a declarat în cadrul emisiunii „Important” că implicarea fostului președinte al României în politica din Republica Moldova este condamnabilă. „Simbolic trebuie pedepsit. Ceea ce face el nu se face nicăieri. Ia să mă duc eu în România să fac declarații de acest tip. Ce-ar spune prietenii noștri de la București? Ar spune, «măi tîmpitule, du-te acasă și fă declarații!»”, a precizat Diacov. Dumitru Diacov și-a reiterat poziția exprimată anterior precum că Traian Băsescu ”s-a irosit ca politician” la București și încearcă acum să-și găsească loc în politica de la Chișinău, însă nu este binevenit. „Această persoană, care a pus pe brînci practic politica de la București, ceea ce e astăzi la București e în mare măsură meritul și contribuția dlui Băsescu, el a pus cap în cap toate forțele politice de acolo, care nu se pot clarifica nici astăzi, și el după ce «a rezolvat» totul acolo, a rămas cu un rating 2%, a trecut Prutul și vinde iluzii acum în Republica Moldova, așa cum a spus-o. Eu cred că moldovenii și singuri se vor descurca”, sublinia atunci Diacov.
Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe
Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter
Так в чем дело Дьяков????? Все институты власти в ваших руках,!!!Действуете!!!!! А вы привыкли только болтать, или чужими руками жар загребать!!!!
ghena 31 ian. 2018,, 11:42
diacov daca era in romania demult era la puscarie de acea se teme de basescu
Виктор 31 ian. 2018,, 12:16
Дьяков эабыл что на комисии имено его голос стал решающим за признание румынского языка в конституции Молдовы на место молдавского
eu 31 ian. 2018,, 12:43
Diacov din1990 e in politica si rezultat zero.Dar banii rominesti sint buni ? Cind bugetul la-ti papat Basescu va scos din mocirla.Nu Va pare ca in persoana Basecu gigniti tot poporul roman. Atii ros scaunele in parlament atita timp ,care lege e perfecta din urma PDului ce pedeapsa vi se cuvine pentru legea pensiei cu care pedepsiti poporul care a muncit o veata.
realist 31 ian. 2018,, 13:08
Basescu e unica speranta a unionistilor, dupa ce Nastase i-a alungat pe toti din PMAN
Траян Бэсеску должен понести наказание, по крайней мере символическое----CTO ZNACHIT SIFILICHESKI???? EST STATIEA ZAKONA....NIKEM NE OTMENENAEA ---NO NIKEM NE PRINIMAEMA....POTOMU CTO U VLASTI SMVOLICHESKIE SUDEI , DEPUTATI I PROCHEA SHVAL....NIKAKOI POLITIKI---TOLKO BIZNES,,,LICHNII
NODOD 31 ian. 2018,, 21:01
Tov. Dieacov,pe aşchia ruptâ de drujii tăi din Kremlin poţi să faci un stat divizat tot de Kremlin,cu armata rusă pe teritotiu ne controlat de voi şi cu atonomia Găgăuză(naşul lor Luchieanov tot din Moscova)_Acest stat al vostru fără surse enerjetice nu hjane exisna. Unica eşire e unirea cu Romănirea, dar voi ,guvernanţiihoţi şi oligarci o să staţi la puşcărie la Doftana pentru jăcmanirea poporului RM .De aceasta vjuă şi vă este fricş,hoţilor înleje.
Turcia 31 ian. 2018,, 21:44
Râde cel ce râde la urmă. Așa mai vedem noi "кто понесет наказание".
дуся с трудоднями 31 ian. 2018,, 21:49
Траян Бэсеску должен понести наказание, по крайней мере символическое, за пропаганду унионизма в Кишиневе. Такое мнение высказал почётный председатель Дерьмократической партии Молдовы Думитру Дьяков, цитируемый новостным порталом Noi.md. Политик заявил в эфире передачи Impotant, что вмешательство президента Румынии в молдавскую политику является предосудительным.«Его необходимо наказать, немного символически. То, чем он занимается, нигде не видано. Давайте я сейчас за ваши деньги поеду в Румынию и буду делать там заявления подобного рода. Как бы на это отреагировали наши друзья в Бухаресте? Они сказали бы, «эй, остолоп, езжай к себе домой и там делай заявления!», – подчеркнул Дьяков. Он повторил сделанное ранее заявление о том, что Траян Бэсеску изжил себя как политик в Бухаресте и теперь пытается найти своё место возле параши в молдавской политике, но никто его тут не ждёт.«Этот человек практически положил на четвереньки политику Бухареста.То, что сейчас там творится, – в основном «заслуга» Бэсеску, он перевернул с ног на голову там все политические силы, в которых не разобраться по сегодняшний день. «Разрешив» ситуацию там и понизив свой рейтинг до 2%, он переправился через Прут и продает иллюзии в Республике Молдова. Думаю, молдаване и сами справятся», – заявил тогда Дьяков. Ура!
сси 1 feb. 2018,, 08:14
Какое символическое наказание? на площади в Кишинёве розгами по ж,,пе, вот это наказание...при чем обоим!
Grigore 1 feb. 2018,, 11:20
Dodon - Diacov și mulți mulți ca ei au fost întotdeauna și sunt și acum, reprezentanții Rusiei și a lui Putin în Republica Moldova. Toți ei se tem de apropiere de România ca dracul de foc. Pe ei îi aranjează o așa situație de incertitudine care durează din anul 1991 și până în prezent. Poporul moldav este supus unui genocid nemaivăzut, declinul economic, corupția, hoțiile mari și mici a celor care se află la putere au adus poporul în proporție de 85 % la sută sub pragul sărăciei și ca urmare aproximativ 50 % la sută din cetățeni au plecat peste hotare ca sa-și câștige o bucată de pâine pentru a întreține copii și familia. Dacă dorim o viață mai bună și să scăpăm odată de dinozaurii moldovenești care se află la guvernare și hoțesc Republica din 1990 încoace - trebuie cu toții să înțelegem și să ne unim puterile pentru a face Marea Unire cu Patria Mamă România. Dodon-Diacov-Lupu-Voronin și mulți mulți ca ei, vor pleca la Putin în Rusia - care le este adevărata lor patrie și pe care au slujit-o întotdeauna. Cât privește Traian Băsescu - dumnezeu săi deie sănătate și răbdare și să facă tot ce este posibil pentru a apropia cât mai repede ziua Unirii cu Patria Mamă România.
jos mafia! 1 feb. 2018,, 12:53
BRAVO GRIGORE, MAI BINE NICI NU SE PUTEA DE SPUS!!! DOAMNE AJUTA!!!
ION 1 feb. 2018,, 13:45
SOLIDAR CU COMENTARIUL LUI GRIGORE ! SUPLIMENTAR EXPRIM DORINȚA CA TOȚI CEI CARE STAU ÎN FOTOLIILE STATULUI DIN A. 1991 ȘI AU DISTRUS ȘI SĂRĂCIT ȚARA SĂ DEA RAPORTUL ÎN FAȚA POPORULUI CE AAU FĂCUT PARAZIȚII ÎN FAVOAREA ȚĂRII ȘI DE UNDE BOGĂȚIILE LOR DE MILIARDE. PERED ZACONOM, GOSPODIN DIACOV, VSE RAVNI ! BĂSESCU ARE TOT DREPTUL ÎN ȚARA ROMÎNEASCĂ SĂ INDEMNE POPULAȚIA LA REÎNTREGIREA ȚĂRII, OCUPATĂ BANDITEȘTE DE RUSIA. CUI NU-I PLACE SĂ TRĂIASCĂ PE PĂMÎNTUL ROMÎNESC IA VALIZĂ ȘI PLEACĂ BENEVOL ÎN SIBERIA !
Ivan 1 feb. 2018,, 13:46
Pentru cei care vor unire-nii destul de unirea din 1918-1940,1941-1944,nu se scrie nici întro istorie cîte fabrici sau uzine sau construit în Moldova în acele timpuri de frățiorii romîni,pe cînd ei în 1940 cînd au spălat putina de aici au cărat cu ei ultemile presuri de la oloinițe,care se socotea unica industrie în Moldova de pe atunci,din perioada sovetică în RM a rămas o agricultură și o industrie destul de dezvoltată și performantă numai că cu părere de rău ea so destrus și so furat de ăstea care ne stau la cîrmă cu dublă cetățenie în buzunar,așa că cu unirea mai răbdați,întrebați poporul dacă vrea,numai el poate decide da sau nu.
pentru ghena 2 feb. 2018,, 09:25
un ca tine de ce inca nu esti la romi
Anatol 2 feb. 2018,, 13:33
Domnul Diacov, ce ai făcut dumneata pentru Moldova? Nimic. Absolut nimic. Mai mult ca atât aţi înjosit ţara asta prin fel de fel de şiretlicuri, divizând-o: şi teritorial, şi politic, şi economic. V-aţi bătut joc de acest popor, fără a avea câtuşi de puţin obraz şi soveste - v-aţi încleet de scaunul parlamentar şi nu vă puteţi ridica să mai vedeţi lumea, în ce condiţii o duce, rămănând doar cu promisiunile voastre şi speranţă goală în ziua de mâine. Băsescu a făcut mult pentru ţara sa şi energia lui nu s-a epuizat precum vorbeşti dumneata. Anume că voi v-aţi epuizat şi politic, dar mai mult moral. Sunteţi aidoma Biroului Politic al Comitetului Central - toată moşnegăraia,.
Патриот 2 feb. 2018,, 15:34
Этот бассараб натворил столько беды для Р.Молдова, что можно смело сравнить его с действиями Антонеску во время военного вторжения в 1941 г. Он возбудиель событий 7 апреля 2009 г., когда его адепты в Р.Молдова подожгли государственные резиденции. И теперь ходит по территории Р.Молдова как будто у себя дома. Президент Игорь Додон предложил обявить Бэсеску персоной нон грата в Р.Молдова. Почему демократическое большен ство в парламенте не не реализует эту инициативу. Ведь кроме Гимпу, Шалару с Гуцу и Павличенко вся республика будет аплодировать демократам. Да и рейтинг повысится перед выборами..!
Herodot 7 feb. 2018,, 08:01
Cei cae nu inteleg avevarata doleanță a adepților reunirii Neamului, ar trebui să treacă un test la cunoașterea istoriei Neamului dacoromânesc de la Burebista încoace. Doar se știe că DD a fost adeptul rusificării posturilor de TV si RV, a reclamei stradale din RM : Iatăcă grație lui avem mahazile Zolușka, Nulka, Party Zan etc etc Deci simbolic ar trebui să combară în fața juraților simbolici. Oare cine are dreptl să judece Adevărul Istoric. Doar Biblia spne veti afla Adevarul Iata ca unii primari au aflat acest Adevar - Sangele apa nu se face
ComentariiAdăugați un comentariuCiteşte toate comentariile (18)
Так в чем дело Дьяков????? Все институты власти в ваших руках,!!!Действуете!!!!! А вы привыкли только болтать, или чужими руками жар загребать!!!!
diacov daca era in romania demult era la puscarie de acea se teme de basescu
Дьяков эабыл что на комисии имено его голос стал решающим за признание румынского языка в конституции Молдовы на место молдавского
Diacov din1990 e in politica si rezultat zero.Dar banii rominesti sint buni ? Cind bugetul la-ti papat Basescu va scos din mocirla.Nu Va pare ca in persoana Basecu gigniti tot poporul roman. Atii ros scaunele in parlament atita timp ,care lege e perfecta din urma PDului ce pedeapsa vi se cuvine pentru legea pensiei cu care pedepsiti poporul care a muncit o veata.
Basescu e unica speranta a unionistilor, dupa ce Nastase i-a alungat pe toti din PMAN
Траян Бэсеску должен понести наказание, по крайней мере символическое----CTO ZNACHIT SIFILICHESKI???? EST STATIEA ZAKONA....NIKEM NE OTMENENAEA ---NO NIKEM NE PRINIMAEMA....POTOMU CTO U VLASTI SMVOLICHESKIE SUDEI , DEPUTATI I PROCHEA SHVAL....NIKAKOI POLITIKI---TOLKO BIZNES,,,LICHNII
Tov. Dieacov,pe aşchia ruptâ de drujii tăi din Kremlin poţi să faci un stat divizat tot de Kremlin,cu armata rusă pe teritotiu ne controlat de voi şi cu atonomia Găgăuză(naşul lor Luchieanov tot din Moscova)_Acest stat al vostru fără surse enerjetice nu hjane exisna. Unica eşire e unirea cu Romănirea, dar voi ,guvernanţiihoţi şi oligarci o să staţi la puşcărie la Doftana pentru jăcmanirea poporului RM .De aceasta vjuă şi vă este fricş,hoţilor înleje.
Râde cel ce râde la urmă. Așa mai vedem noi "кто понесет наказание".
Траян Бэсеску должен понести наказание, по крайней мере символическое, за пропаганду унионизма в Кишиневе. Такое мнение высказал почётный председатель Дерьмократической партии Молдовы Думитру Дьяков, цитируемый новостным порталом Noi.md. Политик заявил в эфире передачи Impotant, что вмешательство президента Румынии в молдавскую политику является предосудительным.«Его необходимо наказать, немного символически. То, чем он занимается, нигде не видано. Давайте я сейчас за ваши деньги поеду в Румынию и буду делать там заявления подобного рода. Как бы на это отреагировали наши друзья в Бухаресте? Они сказали бы, «эй, остолоп, езжай к себе домой и там делай заявления!», – подчеркнул Дьяков. Он повторил сделанное ранее заявление о том, что Траян Бэсеску изжил себя как политик в Бухаресте и теперь пытается найти своё место возле параши в молдавской политике, но никто его тут не ждёт.«Этот человек практически положил на четвереньки политику Бухареста.То, что сейчас там творится, – в основном «заслуга» Бэсеску, он перевернул с ног на голову там все политические силы, в которых не разобраться по сегодняшний день. «Разрешив» ситуацию там и понизив свой рейтинг до 2%, он переправился через Прут и продает иллюзии в Республике Молдова. Думаю, молдаване и сами справятся», – заявил тогда Дьяков. Ура!
Какое символическое наказание? на площади в Кишинёве розгами по ж,,пе, вот это наказание...при чем обоим!
Dodon - Diacov și mulți mulți ca ei au fost întotdeauna și sunt și acum, reprezentanții Rusiei și a lui Putin în Republica Moldova. Toți ei se tem de apropiere de România ca dracul de foc. Pe ei îi aranjează o așa situație de incertitudine care durează din anul 1991 și până în prezent. Poporul moldav este supus unui genocid nemaivăzut, declinul economic, corupția, hoțiile mari și mici a celor care se află la putere au adus poporul în proporție de 85 % la sută sub pragul sărăciei și ca urmare aproximativ 50 % la sută din cetățeni au plecat peste hotare ca sa-și câștige o bucată de pâine pentru a întreține copii și familia. Dacă dorim o viață mai bună și să scăpăm odată de dinozaurii moldovenești care se află la guvernare și hoțesc Republica din 1990 încoace - trebuie cu toții să înțelegem și să ne unim puterile pentru a face Marea Unire cu Patria Mamă România. Dodon-Diacov-Lupu-Voronin și mulți mulți ca ei, vor pleca la Putin în Rusia - care le este adevărata lor patrie și pe care au slujit-o întotdeauna. Cât privește Traian Băsescu - dumnezeu săi deie sănătate și răbdare și să facă tot ce este posibil pentru a apropia cât mai repede ziua Unirii cu Patria Mamă România.
BRAVO GRIGORE, MAI BINE NICI NU SE PUTEA DE SPUS!!! DOAMNE AJUTA!!!
SOLIDAR CU COMENTARIUL LUI GRIGORE ! SUPLIMENTAR EXPRIM DORINȚA CA TOȚI CEI CARE STAU ÎN FOTOLIILE STATULUI DIN A. 1991 ȘI AU DISTRUS ȘI SĂRĂCIT ȚARA SĂ DEA RAPORTUL ÎN FAȚA POPORULUI CE AAU FĂCUT PARAZIȚII ÎN FAVOAREA ȚĂRII ȘI DE UNDE BOGĂȚIILE LOR DE MILIARDE. PERED ZACONOM, GOSPODIN DIACOV, VSE RAVNI ! BĂSESCU ARE TOT DREPTUL ÎN ȚARA ROMÎNEASCĂ SĂ INDEMNE POPULAȚIA LA REÎNTREGIREA ȚĂRII, OCUPATĂ BANDITEȘTE DE RUSIA. CUI NU-I PLACE SĂ TRĂIASCĂ PE PĂMÎNTUL ROMÎNESC IA VALIZĂ ȘI PLEACĂ BENEVOL ÎN SIBERIA !
Pentru cei care vor unire-nii destul de unirea din 1918-1940,1941-1944,nu se scrie nici întro istorie cîte fabrici sau uzine sau construit în Moldova în acele timpuri de frățiorii romîni,pe cînd ei în 1940 cînd au spălat putina de aici au cărat cu ei ultemile presuri de la oloinițe,care se socotea unica industrie în Moldova de pe atunci,din perioada sovetică în RM a rămas o agricultură și o industrie destul de dezvoltată și performantă numai că cu părere de rău ea so destrus și so furat de ăstea care ne stau la cîrmă cu dublă cetățenie în buzunar,așa că cu unirea mai răbdați,întrebați poporul dacă vrea,numai el poate decide da sau nu.
un ca tine de ce inca nu esti la romi
Domnul Diacov, ce ai făcut dumneata pentru Moldova? Nimic. Absolut nimic. Mai mult ca atât aţi înjosit ţara asta prin fel de fel de şiretlicuri, divizând-o: şi teritorial, şi politic, şi economic. V-aţi bătut joc de acest popor, fără a avea câtuşi de puţin obraz şi soveste - v-aţi încleet de scaunul parlamentar şi nu vă puteţi ridica să mai vedeţi lumea, în ce condiţii o duce, rămănând doar cu promisiunile voastre şi speranţă goală în ziua de mâine. Băsescu a făcut mult pentru ţara sa şi energia lui nu s-a epuizat precum vorbeşti dumneata. Anume că voi v-aţi epuizat şi politic, dar mai mult moral. Sunteţi aidoma Biroului Politic al Comitetului Central - toată moşnegăraia,.
Этот бассараб натворил столько беды для Р.Молдова, что можно смело сравнить его с действиями Антонеску во время военного вторжения в 1941 г. Он возбудиель событий 7 апреля 2009 г., когда его адепты в Р.Молдова подожгли государственные резиденции. И теперь ходит по территории Р.Молдова как будто у себя дома. Президент Игорь Додон предложил обявить Бэсеску персоной нон грата в Р.Молдова. Почему демократическое большен ство в парламенте не не реализует эту инициативу. Ведь кроме Гимпу, Шалару
с Гуцу и Павличенко вся республика будет аплодировать демократам. Да и рейтинг повысится перед выборами..!
Cei cae nu inteleg avevarata doleanță a adepților reunirii Neamului, ar trebui să treacă un test la cunoașterea istoriei Neamului dacoromânesc de la Burebista încoace. Doar se știe că DD a fost adeptul rusificării posturilor de TV si RV, a reclamei stradale din RM : Iatăcă grație lui avem mahazile Zolușka, Nulka, Party Zan etc etc Deci simbolic ar trebui să combară în fața juraților simbolici. Oare cine are dreptl să judece Adevărul Istoric. Doar Biblia spne veti afla Adevarul Iata ca unii primari au aflat acest Adevar - Sangele apa nu se face
Adăugaţi Comentarii