Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Despre ce a discutat Igor Dodon cu co-raportorii APCE?

23 iul. 2019,, 16:41   Politică
2391 0

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu co-raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru Republica Moldova, dl. Egidijus Vareikis (Lituania) și dna Maryvonne Blondin (Franța), care se află în țara noastră cu o vizită de documentare, transmite Noi.md.

Șeful statului a apreciat parteneriatul Republicii Moldova cu Consiliul Europei și interesul organizaţiei cu privire la situația din țara noastră.

El a menționat că implementarea recomandărilor şi expertizei CoE este o completare necesară a acțiunilor actorilor din Republica Moldova, orientate spre consolidarea democrației, statului de drept și drepturilor omului la nivel naţional.

Președintele RM a subliniat necesitatea implementării reformelor în domeniul justiției și în alte domenii prioritare, cu ajutorul partenerilor de dezvoltare, spre beneficiul populației Republicii Moldova și pentru dezvoltarea durabilă a țării. În mod special, el a exprimat recunoștință Comisiei de la Veneția pentru opinia pe marginea situației constituționale din luna iunie curent.

În context, Igor Dodon a reiterat că depășirea pașnică a crizei respective este un succes major pentru societatea noastră, întrucît coaliția PSRM - blocul ”ACUM” și Guvernul Republicii Moldova se bucură de sprijin din partea majorității impunătoare a populației țării noastre, dar și din partea administrației prezidențiale.


Totodată, el a subliniat importanța promovării unei politici externe echilibrate, care presupune păstrarea în vigoare a tuturor acordurilor cu partenerii străini, inclusiv Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, și restabilirea relațiilor de parteneriat cu Federația Rusă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?