Deputaţii democraţi, gata să aprobe ridicarea imunităţii lui Plahotniuc

Deputaţii democraţi, gata să aprobe ridicarea imunităţii lui Plahotniuc

În cazul în care se va cere ridicarea imunității unor deputați din parlament, democrații vor aproba, chiar dacă vor fi vizați membrii PD sau chiar Vlad Plahotniuc.


Declarațiile aparțin lui Andrian Candu, care spune că parlamentarii nu trebuie să se bucure de protecție.


"Echipa PD a avut câteva tentative de modificare a constituției, în tot ce ține de ridicarea imunității parlamentare, deoarece noi am considerat că deputații, alături de alți cetățeni, trebuie să se bucure de aceleași drepturi și obligații. Nimeni nu e mai presus de lege. Niciun deputat, la fel. Iată de ce eu cred că fracțiunea PD, luând în considerare intențiile și inițiativele pe care le-a avut, de fiecare dată va aproba orice ridicare de imunitate, deoarece doar justiția trebuie să dea notă și nu aici în plena parlamentului, unde să se bucure de protecție", a declarat democratul.


Reporter: Chiar dacă vor fi deputați PD?


Andrian CANDU: "Indiferent de cine vorbim." 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load