Deputat, despre mandatul de arest pe numele lui Plahotniuc: "De ce acum?"

Deputat, despre mandatul de arest pe numele lui Plahotniuc: "De ce acum?"

Deputatul „ACUM”, Dumitru Alaiba, rămîne sceptic după ce șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a cerut mandat de arest pe numele fostului lider al PD, Vlad Plahotniuc.


Acesta lasă să se înțeleagă că în cazul acestui dosar al lui Plahotniuc ar fi o răzbunare a procurorilor promovați tot de el.


„Atunci cînd procurorii promovați pînă adineaori de Plahotniuc cer mandat de arest pe numele celui în numele căruia comiteau abuzuri, distrugeau oameni sau obstrucționau anchete, eu am dreptul să fiu sceptic. Ce anume a făcut Plahotniuc în ultimele patru luni de abia acum vedem atîta dăruință de sine și atîta curaj? De ce acum și nu în ianuarie sau aprilie 2019? Scuze și explicații există, sînt sigur. Dar eu am dreptul să rămîn sceptic”, menționează Alaiba.


Potrivit deputatului, Plahotniuc are dreptul la o justiție corectă, nu așa cum s-a procedat cu Vlad Filat.


„Am zis-o nu o dată. Eu cred că noi trebuie să cerem justiție, nu răzbunare oarbă. Răzbunarea e arma celor slabi. Plahotniuc merită să fie arestat, merită să piardă toți banii furați și merită să facă pușcărie. sînt absolut sigur. Dar el trebuie să ajungă acolo așa cum a ajuns Dragnea, urmare a unei judecăți corecte și credibile, care a durat ani de zile. Nu cum a ajuns Filat în Moldova sau Timoshenko în Ucraina, urmare a unor reglări de conturi”, crede acesta.


Astfel, Dumitru Alaiba e de părere că în această toamnă ar trebui de ales un procuror general credibil și integru.


„Dacă există un singur lucru pe care trebuie să-l facem toamna asta, e să dăm oamenilor un procuror general credibil și integru. Dacă nu facem asta, nu am făcut nimic. Dacă vrem să arătăm oamenilor că învățăm din greșelile ultimelor luni, nu avem dreptul să eșuăm sau să facem compromisuri. Susținătorii noștri vor vedea în asta trădare și vor avea dreptate”, a conchis sursa citată.


Procuratura Anticorupție (PA) a dispus începerea urmăririi penale pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari de către Vlad Plahotniuc. Lui Plahotniuc i se incrimnează că, pe parcursul anilor 2013-2015, a creat o „schemă infracțională cu scopul convertirii, transferului, dobîndirii, deţinerii și utilizării unor bunuri despre care știa cu certitudine că ele constituie venituri ilicite”. Optsprezece milioane de dolari și 3,5 milioane de euro ar fi creditele bancare neperformante acordate de către Banca de Economii S.A., BC Unibank S.A. și BC Banca Socială S.A. în beneficiul fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc. O parte din bani, circa trei milioane de dolari, ar fi ajuns la soția acestuia stabilită în Elveția.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load