Declarație: Rusia are doi ani pentru experiment politic în Moldova

Declarație: Rusia are doi ani pentru experiment politic în Moldova

Rusia are doi ani pentru a efectua un experiment politic în Moldova în scopul asigurării unui anumit echilibru de interese între Est și Vest. Kremlinul intenționează să arate țărilor limitrofe, după exemplul Moldovei, cum ar trebui să se comporte cu Rusia pentru a profita de preferințele economice.


Aceasta este opinia exprimată de deputatul parlamentului moldovean, politologul Bogdan Țîrdea într-un interviu acordat publicației Pravda.Ru, transmite Noi.md.


El a menționat că fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, face parte din arcul anti-rusesc, format din România, Moldova, Ucraina, Georgia, care încet, dar sigur, s-a transformat într-o bază militară anti-rusească.


Potrivit expertului, căderea lui Plahotniuc a avut loc "inclusiv datorită faptului că Igor Dodon a venit cu ideile de transformare a Moldovei dintr-un cîmp de luptă geopolitică într-o punte dintre Est și Vest și de rezolvare a conflictului transnistrean astfel încît să devină un model de reglementare pentru alte regiuni fierbinți".


Rusia a sprijinit eliberarea țării de regimul oligarhic, a declarat analistul politic, și "a jucat un rol imens în democratizarea țării".
Probabil că Moscova, într-adevăr, încearcă să arate Ucrainei, Georgiei și Armeniei ce vrea de la vecinii săi și ce preferințe este gata să le acorde, a declarat Bogdan Țîrdea.


Exportul în Rusia fără taxe vamale a produselor agricole moldovenești, precum și încheierea unui nou contract privind gazele naturale reprezintă probleme foarte de importante pentru țară, identice cu cele din Ucraina. Și rezolvarea lor poate servi drept semnal pentru Kiev "pentru a stimula procesele de gîndire", a spus expertul, în discuția cu corespondentul Pravda.Ru.


"Interesul nostru nu este să fim rupți între Vest și Est, ci să stabilim relații comerciale între ele. Haideți să folosim statutul de zonă de comerț liber în CSI, de țară -observator a Moldovei în EurAsEC și de acordul de asociere cu Uniunea Europeană, ceea ce va permite businessului din Rusia să creeze aici întreprinderi și să exporte preferențial în Uniunea Europeană și, în mod similar, investitorilor occidentali să creeze aici platforme pentru exportul în Federația Rusă", a spus Bogdan Țîrdea. 


În Moldova va fi posibilă efectuare unui experiment politic. Da, poate că șansele nu sînt atît de mari, deoarece interesele marilor puteri sînt întotdeauna conflictuale, dar eu am un optimism foarte moderat că cel puțin un an-doi vom putea asigura aici un anumit echilibru de interese între Est și Vest”, a conchis politologul moldovean.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load