X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Cum își vor petrece minivacanța de sărbători deputații moldoveni

30 dec. 2019,, 13:30   Politică
2680 0

Harnici la muncă, modeşti cînd e vorba de vacanţe sau odihnă. Deputaţii moldoveni spun că nu vor pleca din ţară în perioada sărbătorilor de iarnă şi îşi vor petrece vacanţa alături de familii.

În timp ce unii recunosc că vor face o escapadă la munte, pentru a se bucura de zăpadă, alţii spun că vor munci în Parlament chiar şi de sărbători, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova.md.

"Trebuie să adun familia, să analizăm bugetul, să luăm vreun credit de la BEM sau vom vedea de unde. Și atunci analizăm unde plecăm, dacă avem posibilitatea. Dacă nu - stăm acasă și muncim", a spus deputatul PSRM Bogdan Țîrdea.

"Voi fi acasă, alături de soțul meu, de părinții mei. Din păcare, fiica mea nu este alături de noi, e la studii, foarte departe. Dar vom fi acasă, bucurîndu-ne de această atmosferă de căldură", a menționat deputata democrată Monica Babuc.

"Voi rămîne aici, în Chișinău. Nu am reușit și nici nu voi reuși să merg undeva în altă parte, în virtutea unor circumstanțe de natură personală", a spus Iurie Reniță, deputat al blocului ACUM.


"Nu plec nicăieri, rămîn aici în Parlament, voi lucra. Am foarte multe proiecte de legi pe care urmează să le înregistrez chiar în ianuarie", a relatat vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.

"Probabil că o să plec la munte, nu cunosc încă unde, dar reieșind din posibilitățile familiei noastre - noi avem vacanțe scurte și nu într-atît de departe", a relatat deputatul PDM Alexandru Jizdan.

Potrivit regulamentului Parlamentului, sesiunea de primăvară începe abia în luna februarie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?