Conflictul transnistrean, subiectul unei reuniuni la Paris

Conflictul transnistrean, subiectul unei reuniuni la Paris

Subcomisia pentru conflictele între statele membre ale Consiliului Europei, care este parte a Comisiei de Monitorizare a APCE şi se întruneşte cu uşile închise, se va reuni pe 16 ianuarie la Paris.

Unicul subiect pe agendă este Dimensiunea politică a procesului de reglementare a conflictului transnistrean, transmite IPN.

Parlamentul menţionează că organizarea unei reuniuni la acest subiect a fost convenită în cadrul Sesiunii APCE din octombrie 2017 de către preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Democrat Marian Lupu, preşedintele Delegaţiei naţionale la APCE, împreună cu preşedintele subcomisiei pentru conflictele între statele membre ale Consiliului Europei, Stefan Schennach.  

Membri ai subcomisiei sunt coraportorii Comisiei de Monitorizare pentru Armenia, Georgia, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina, preşedintele Comisiei de Monitorizare şi câte un membru al Comisiei de Monitorizare din partea fiecărui stat enumerat mai sus, preşedinţii Grupurilor politice din APCE.  

Mandatul subcomisiei este unul consultativ şi nu face parte din procesul oficial de negocieri. Scopul reuniunii de faţă este informarea APCE şi CoE despre starea de lucruri în procesul de reglementare a conflictului şi un schimb de opinii privind perspectivele avansării dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol.  

La reuniunea din 16 ianuarie din partea Republicii Moldova vor participa deputatul Marian Lupu, deputata Inna Şupac, membră a Delegaţiei naţionale la APCE şi reprezentanta opoziţiei parlamentare, şi reprezentantul Biroului politic de reintegrare. Din partea transnistreană au fost invitaţi Vitali Ignatiev, negociator şef şi Alexandr Şcerba, preşedintele aşa-zisului „Soviet Suprem”.

 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load