X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Cine sînt viitorul miniștri din guvernul „Sandu” (DOC)

8 iun. 2019,, 13:58   Politică
4364 0

Tv8 a reușit să obțină lista persoanelor propuse la conducerea ministerelor în viitorul Guvern. Aceasta se regăsește în acordul temporar pe care intenționează să-l semneze astăzi membrii Blocului ACUM și PSRM.

Potrivit documentului, Maia Sandu va ocupa funcția de premier, așa cum insista Blocul ACUM încă din primele zile în care și-au anunțat disponibilitatea de a negocia cu socialiștii.

Andrei Năstase urmează să conducă Ministerul Afacerilor Interne, iar vicepremier pentru Reintegrare va fi Vasile Șova.

Funcțiile de miniștri ai Economiei și Educației urmează a fi ocupate de Vadim Brînzan și Liliana Nicolăescu-Onofrei, așa cum a scris ieri tv8.md în baza unor surse din interiorul formațiunilor politice.

Ministru al Justiției va fi Stanislav Pavlovschi, iar la conducerea Ministerului Sănătății va ajunge Ala Nemerenco.


În fruntea Ministerului Apărării va fi Pavel Voicu, iar Nicu Popescu va ocupa fotoliul de ministru de Externe.

Natalia Gavriliță și Georgeta Mincu vor ajunge la conducerea Ministerului Finanțelor și, respectiv, Ministerului Agriculturii.

Vom reveni cu date concrete din CV-urile candidaților.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?