COVID-19 în MOLDOVA

Cine sînt femeile care au pretins funcția se președinte al Republicii Moldova

Cine sînt femeile care au pretins funcția se președinte al Republicii Moldova

De-a lungul anilor de independenţă ai Republicii Moldova, la funcţia de Preşedinte de ţară au pretins şi un număr impresionant de femei. La rezultatele înregistrate de acestea ne vom referi în cadrul unui clasament convenţional, pe care-l publicăm mai jos.

1). Zinaida Greceanîi

Actuala Preşedintă a Parlamentului a fost cea mai aproape de a deveni prima femeie Preşedintă a Republicii Moldova. În 2009, cînd Preşedintele era ales în Parlament, ea a întrunit 60 de voituri din 101 ale deputaţilor şi nu i-a ajuns un singur vot pentru a deveni şef de stat.


2). Maia Sandu

Şi actuala lideră a Partidului „Acţiune şi Solidaritate” a fost la un pas de fotoliul de Preşedinte al RM. În 2016 ea a acumulat 38,71% în primul tur şi 47,89% în cel de-al doilea, fiind învinsă de Igor Dodon.

3). Marina Leviţchi

În alegerile prezidenţiale din 1996, deputata Marina Leviţchi, care ulterior a devenit lideră a Partidului Dreptăţii Social-Economice, a acumulat 2,13%, plasîndu-se pe locul 6 din 9 candidaţi.

4). Maia Laguta

În 2016, activista Maia Laguta, care a candidat independent la funcţia de Preşedinte al RM, a acumulat 0,76%, plasîndu-se pe locul 7 din 9 candidaţi.

5). Iuliana Gorea-Costin

Deşi în 1996, Iuliana Gorea-Costin a avut o campanie bună, a acumulat doar 0,64%. După alegeri, ea a devenit Ambasadoarea Republicii Moldova la Consiliul Europei.

6). Veronica Abramciuc

O campanie electorală destul de bună în 1996 a avut şi Veronica Abramciuc, reprezentanta Partidului Socialiştilor, însă a acumulat doar 0,42%.

7). Silvia Radu

Şi campania candidatei independente Silvia Radu din 2016 a fost una bună, dar rezultatul înregistrat de ea pe mulţi i-a dezamăgit – doar 0,37%.

8). Ana Guţu

Dezamăgitor a fost şi rezultatul liderei Partidului „Dreapta”, Ana Guţu în prezidenţialele din 2016 – doar 0,17%. Unii analişti politici considerau că, fiind unica femeie candidat din tabăra unionistă, Ana Guţu va acumula mult mai multe voturi.

9). Inna Popenco

Candidata Partidului Şor, Inna Popenco a surprins plăcut prin campania desfăşurată în prezidenţialele din 2016. Dar potenţialul său electoral a rămas o enigmă, ea fiind exclusă din cursa electorală pe ultima sută de metri.

10). Vitalia Pavlicenco şi Geta Saviţcaia

Încheie clasamentul nostru convenţional Vitalia Pavlicenco şi Geta Saviţcaia. Pe ambele Comisia Electorală Centrală (CEC) le-a descalificat încă la etapa verificării semnăturilor colectate de la cetăţeni. Nefiind admise în cursa electorală, ambele au rămas doar cu statutul de pretendente la funcţia de Preşedinte al RM, scrie tribuna.md.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load