Cine ar putea fi noul deputat al Fracțiunii Șor în Parlament

Cine ar putea fi noul deputat al Fracțiunii Șor în Parlament

Numărul opt pe lista Partidului Șor la alegerile parlamentare din luna februarie a fost Inga Vinnik. Aceasta ar putea ocupa fotoliul de deputat în locul Mariei Albot, care a renunțat la funcția din Parlament.


Inga Vinnik are 44 de ani și locuiește în Chișinău. Este economist de profesie și activează în calitate de șefă a Secției logistică și vămuire în cadrul companiei „DFM”.


Potrivit declarației de avere depuse la Comisia Electorală Centrală, Vinnik a avut în perioada 2017-2018 venituri în sumă de peste 305 mii lei din salariul de la „DFM” și „Dufremol”, companii din holdingul familiei Șor, iar soțul său a cîștigat aproape 43 de mii de euro.


Familia Vinnik deține un singur apartament de 49 metri pătrați, care a fost cumpărat în 2017 cu 14 mii de euro.


Anul trecut, Inga Vinnik și-a cumpărat o mașină de marca „Hyundai” pentru care a plătit 23 600 euro.


Tot anul trecut, Vinnik a luat un credit de la „Victoriabank” de peste jumătate de milion de lei, pe care s-a obligat să-l întoarcă timp de 20 de ani.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load