X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Chișinăul interzice ieșirea din RM a automobilelor cu numere transnistrene

15 ian. 2020,, 17:53   Politică
4318 2

În cadrul întrevederii de ieri a așa-zisului ministru de externe de la Tiraspol cu vicepremierul pentru Reintegrare Alexandru Flenchea a fost abordată și „problema ieșirii peste hotare a mașinilor cu numere transnistrene”, scrie presa transnistreană.

Ignatiev s-a plîns că polițiștii de frontieră moldoveni au început să ceară de la șoferii transnistreni care părăsesc Republica Moldova, chiar și în Ucraina, pașaportul tehnic al modelului stabilit și permisul de conducere al Moldovei sau al oricărui alt stat recunoscut.

Ignatiev a mai menționat că va comunica despre această problemă tuturor membrilor formatului de negocieri „5+2”.

De fapt, nu este vorba de nicio problemă, ci de punerea în aplicare a unei legi. Poliția de Frontieră a anunțat într-un comunicat de presă că începînd cu data de 10 ianuarie curent a sistat aplicarea excepției temporare privind măsurile de control a autoturismelor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Astfel, conducătorii auto care doresc să traverseze frontiera de stat trebuie să se conformeze Legii 170/2018 cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport și modificarea unor acte legislative.


Totodată, Poliția de Frontieră anunță că din 1 septembrie 2018, mijloacele de transport din stînga Nistrului și municipiul Bender, care dispun de certificate de înmatriculare permanente și plăcuțe cu numere de înmatriculare neutre, sînt admise în traficul rutier internațional. Totodată, conducătorul auto este obligat să aibă aplicat pe mașină semnul distinctiv al statului – „MD”!

Potrivit agenției Infotag, autoritățile transnistrene consideră că cerințele Republicii Moldova sînt o încălcare a acordurilor anterioare, în special a protocolului din 2018 privind participarea vehiculelor transnistrene la traficul internațional.

Chișinăul nu este de acord cu acest lucru, deoarece documentul nu spune nimic despre permisele de conducere, care trebuie să le aibă neapărat un stat recunoscut.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?