COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Chicu s-a întîlnit cu ambasadorul SUA în RM. Ce au discutat

Chicu s-a întîlnit cu ambasadorul SUA în RM. Ce au discutat

Prim-ministrul Chicu a avut o întîlnire cu Dereck J. Hogan, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în RM. A fost făcut un schimb de opinii referitor la evoluția situației epidemiologice și efectele restricțiilor asupra intensității activităților economice.

Ion Chicu a mulțumit SUA pentru asistența acordată RM în realizarea reformelor în economie și justiție, pentru susținerea tranziției spre o agricultură de valoare înaltă prin reabilitarea drumurilor și a sistemelor de irigare, și pentru suportul pe alte domenii. Au fost discutate prognozele evoluției economiei RM și a regiunii pentru anul 2020 și soluțiile de resuscitare a unor sectoare a economiei.

Premierul a vorbit despre intenția Guvernului de a investi în construcția și reabilitarea infrastructurii rutiere folosind resursele publice și fondurile oferite de partenerii de dezvoltare. A fost discutată intenția Executivului de emitere a eurobondului pentru a determina industrializarea țării, includerea RM în fluxurile economice regionale și globale și crearea locurilor de muncă.


De menționat că în Republica Moldova funcţionează 382 de întreprinderi cu capital american, capitalul social învestit fiind de 31,4 mln USD (2018). SUA sînt pe locul 6 în topul investitorilor străini. Volumul comerţului exterior al RM cu SUA în anul 2018 s-a ridicat la 98,025 mil. USD, în creştere cu 10,07% în comparație cu anul 2017. După valoarea volumului schimburilor comerciale, SUA se află pe locul 18 la nivel mondial între țările partenere cu care RM deține relaţii comerciale, cu o pondere de 1,15% în comerțul total al RM. Exporturile din RM au constituit 21,77 mil. USD (+15,62% în comparație cu anul 2017), în timp ce mărfurile importate din SUA au însumat 76,25 mil. USD (+8,59% în comparație cu anul 2017).

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load