COVID-19 în MOLDOVA

Chicu: Guvernul nu va accepta un astfel de șantaj

Chicu: Guvernul nu va accepta un astfel de șantaj

Subvențiile pentru susținerea agricultorilor, care au avut de suferit din cauza secetei, vor fi plătite pînă la sfîrșitul lunii august.

Chicu a mai declarat în ședința Guvernului că evaluările pierderilor la recolta de grîu și orz s-au finalizat, iar producătorii sînt îndemnați să depună în timp util cererile pentru subvenții.

“Fac apel către agricultori să aplice rapid pentru a primi acești bani, sînt de mari folos, iar pe colegii din AIPA, minister și autoritățile locale implicați îi rog foarte rapid să ne mișcăm ca să alocăm acești bani pe parcursul lunii august. Acesta sînt resursele financiare pe care Republica Moldova, cetățenii le alocă agricultorilor, unui sector economic, pentru a-i ajuta în această situație. Per total vor fi 200 de milioane de lei pentru acoperirea parțială a pierderilor de prima grupă”, a declarat Ion Chicu, în cadrul ședinței Guvernului.


Totodată, premierul a dat asigurări că și deținătorii celor 800 de mii de hectare semănate cu porumb și floarea soarelui vor fi susținuți de autorități. Premierul Ion Chicu îi atenționează, însă, pe fermieri că problema din ramura agricolă nu poate fi soluționată prin proteste, iar Guvernul nu va accepta un astfel de șantaj.

“Guvernul vine cu suport, dar nu va tolera șantaj de genul respectiv. Agricultorii vor primi suport dar nici într-un caz reprezentanții acestei ramuri economice, nu pot provoca dificultăți pentru alți cetățeni. Blocarea traseelor nu este o soluție și cu aceasta nu o să obțineți nimic mai mult, decît ce a fost promis și alocat. Este un efort financiar semnificativ din parte asocietății și vă rog să discutăm, dar nu să blocăm traseele”, a mai spus șeful Guvernului.

Șeful Cabinetului de miniștri a declarat, de asemenea, că organizatorii unor astfel de acțiuni sînt oameni de afaceri cu plăți foarte modeste în bugetul statului. Declarația a fost făcută după analiza activității a peste 20 de lideri agrari, care au blocat săptămîna trecută traseul în raionul Ștefan Vodă.

“Agricultorii care prelucrează 14 480 de hectare au plătit total la buget anul trecut 9,04 mii lei. Asta înseamnă în mediu 620. Mai mult, vreau să vă spun că tot acești 20 de agricultori, care au blocat traseul, au primit în 2019 subvenții de la stat in sumă de 8,7 milioane. Dacă să facem suma netto achitată este de 700 de mii de lei, achitat per total, ceea ce înseamnă practic nimic”, a declarat Ion Chicu.

Șeful Cabinetului de miniștri a dat asigurări că statul va susține toate ramurile din agricultură, dar în măsura posibilităților bugetare.

Prim-ministrul Romîniei, Ludovic Orban, a fost invitat de Ion Chicu la ceremonia de inaugurare a gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load