Ce urmează dacă un deputat ales într-o circumscripție uninominală îşi retrage mandatul

Ce urmează dacă un deputat ales într-o circumscripție uninominală îşi retrage mandatul

Alegerile parlamentare din acest an au fost organizate în baza unui nou sistem electoral. 


Astfel, 50 de deputați vor ajunge în Parlament pe listele de partid, iar alți 51 de deputați pe circumscripțiile uninominale. Dacă un deputat care a fost ales pe lista de partid renunță la mandatul său, locul acestuia este luat de următorul deputat de pe lista partidului respectiv. Situația este diferită însă în cazul deputaților care vor ajunge în Parlament pe circumscripțiile uninominale, notează ZdG.


Secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Veaceslav Agrigoroae, a declarat că în cazul în care un deputat ales pe circumscripțiile uninominale se retrage, în circumscripția respectivă se organizează alegeri noi.


Întrebat care este termenul legal în care alegerile noi ar trebui să fie organizat, secretarul CEC a menționat că aceasta este o speță nouă.


„Nu o să mă dau cu părerea pentru că e o speță nouă. Trebuie de văzut cum se constituie organele din nou, cum se înregistrează noii candidați, cum se face campanie. Cînd va fi așa o speță, Comisia o să se expună”, a precizat Agrigoroae.


Ce prevede Codul Electoral:



Totuși, în cazul în care un deputat renunță la mandatul său în ultimele șase luni de pînă la expirarea mandatului Parlamentului, nu se vor mai organiza alegeri noi în circumscripția pe care acesta a fost ales.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load