Ce spune vicepreşedinta Parlamentului European despre plecarea lui Plahotniuc

Ce spune vicepreşedinta Parlamentului European despre plecarea lui Plahotniuc

Plecarea domnului Plahotniuc din funcţia de preşedinte al PDM este o decizie strict personală, dar evident că acest pas poate deschide noi oportunităţi în procesul de reforme, stabilit de noul Guvern.


De această părere este vicepreşedinta Parlamentului European, Heidi Hautala (Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Finlanda).


Potrivit agenţiei Infotag, luni, în cadrul unui briefing comun cu prim-ministrul Maia Sandu, şefa delegaţiei Parlamentului European a menţionat că vede în noul Guvern "o voinţă politică reală de a face reforme progresive".


"Salutăm schimbările democratice din Republica Moldova, care reprezintă fundamentul cooperării noastre pe parcursul multor ani. În situaţia actuală, UE va trata Moldova cu şi mai multă atenţie", a declarat Hautala, aflată la Chişinău împreună cu o delegaţie a Parlamentului European.


La rîndul său, Maia Sandu a mulţumit UE pentru "sprijinul acordat în momentele cele mai dificile", subliniind cele două rezoluţii ale Parlamentului European adoptate ca răspuns la "regresul democraţiei în Moldova".


Referindu-se la demisia lui Plahotniuc din funcţia de preşedinte al PDM, Sandu a spus că aceasta este "o decizie internă de partid".


"Rămîne să sperăm că în Moldova vor exista doar partide în sensul direct al cuvîntului, în care nu va mai fi loc pentru hoţi şi criminali, mai ales la conducere", a spus Sandu.


Ea a menţionat că "agenda PDM a fost construită pe păstrarea puterii şi a intereselor personale, nu naţionale".


"Spre deosebire de un astfel de vector, toate acţiunile noului Guvern se fac pentru a consolida libertăţile şi democraţia, în beneficiul cetăţenilor şi dezvoltarea Moldovei", a asigurat Sandu.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load