COVID-19 în MOLDOVA

Ce se va întîmpla cu șeful departamentului IT al PDM reținut în urma perchezițiilor

Ce se va întîmpla cu șeful departamentului IT al PDM reținut în urma perchezițiilor

Șeful Departamentului IT al Partidului Democrat (PDM), care activa pe vremea lui Vlad Plahotniuc și a fost reținut în urma perchezițiilor de la fostul sediu al democraților, rămîne în arest pentru 30 de zile.

Curtea de Apel Chișinău a respins astăzi, 13 iulie, recursul depus de avocați, care au cerut anularea arestului preventiv și casarea deciziei din 8 iulie. Informația a fost confirmată pentru tv8 de Emil Gaitur, purtătorul de cuvînt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Precizăm că PCCOCS a anunțat că șeful departamentului IT al PDM este bănuit de favorizarea și participarea activă la activitatea organizației criminale organizate, conduse de fostul lider PDM.


„Toate activitățile s-au desfășurat în cadrul investigațiilor efectuate de procurori pe unul din dosarele vizînd frauda bancară, în care este documentată inclusiv și activitatea organizației criminale, conduse de ex-liderul PDM, Vladimir Plahotniuc”, se menționa într-un comunicat al PCCOCS.

Procurorii au efectuat percheziții la fostul sediu al PDM de pe strada Armenească pe 2 iulie curent. Oamenii legii au menționat că acestea au avut loc în cazul unui dosar privind frauda bancară.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load