Care este data limită pentru alegerea altor deputați în locul lui Sandu și Năstase

Care este data limită pentru alegerea altor deputați în locul lui Sandu și Năstase

După investirea noului Executiv, trei mandate de deputat urmează a fi declarate vacante, deoarece Maia Sandu, Andrei Năstase și Liliana Nicolăescu-Onofrei au ocupat funcții guvernamentale.


Într-un caz,  fotoliul de deputat va fi ocupat automat de următoarea persoană aflată pe lista Blocului ACUM înaintată la parlamentare, deoarece Liliana Nicolăescu-Onofrei a fost aleasă pe listă de partid. Iar în cazul în care Maia Sandu și Andrei Năstase își vor depune mandatele de legislator, în două circumscripții ar trebui organizate alegeri noi. Este vorba despre circumscripția 50 care cuprinde Europa de Vest și circumscripția 33 care include localitățile Codru, Durlești, Sîngera, Băcioi și Trușeni de pe lîngă Chișinău.


Solicitată de TV8, președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a explicat în cît timp urmează să fie organizate alegerile parlamentare noi în cele două circumscripții și ce se va întîmpla, dacă Parlamentul va decide anularea sistemului electoral mixt.


Potrivit legislației, Maia Sandu și Andrei Năstase pot să dețină concomitent cele două funcții timp de 30 de zile. Adică, pînă la 8 iulie, politicienii trebuie să renunțe la mandatele de deputat sau la funcțiile guvernamentale.


„După ce își depun mandatele, Parlamentul ia o decizie prin care declară mandatele vacante, decizia se transmite la CEC și abia după asta comisia o examinează și decide data organizării alegerilor parlamentare noi în cele două circumscripții. Organizarea alegerilor nu poate fi tărăgănată mai mult decît trei luni de zile din momentul vacanței mandatelor”, a precizat Alina Russu. Adică, alegerile ar trebui organizate în luna octombrie a anului curent.


Președinta CEC spune că nu există bani prevăzuți în buget pentru organizarea acestor alegeri. „CEC nu a bugetat pentru alegerile parlamentare noi. Urmează să venim cu devizul de cheltuieli la Guvern și Parlament pentru a vedea sînt sau nu bani pentru organizarea alegerilor”, afirmă Alina Russu.


Anterior, nu a fost luată în calcul posibilitatea apariției unei astfel de situații, pentru a pune în rezervă o anumită sumă de bani destinată organizării alegerilor parlamentare noi în circumscripții. „Așa cum noi anterior planificam și bugetam pentru organizarea alegerilor locale noi, care se organizau de două ori pe an, așa vom veni ulterior cu planificarea bugetară pentru alegerile parlamentare noi”, spune acum Alina Russu.


Potrivit devizului de cheltuieli anunțat de Comisia Electorală Centrală înainte de alegerile parlamentare din luna februarie, pentru activitatea unui birou electoral al secției de votare peste hotarele țării s-au planificat cheltuieli de 42 mii de lei. Dacă în circumscripția Europa de Vest au fost deschise 83 de secții de votare, respectiv, se vor cheltui cel puțin 3,4 milioane de lei pentru eventuale alegeri noi în această circumscripție.


În circumscripția 33, unde a fost ales Andrei Năstase, au fost amenajate 27 de secții de votare. Același deviz de cheltuieli al CEC-ului arată că, pentru activitatea unei secții, au fost prevăzute cheltuieli de 26 de mii de lei. Adică, în total ar trebui să fie cheltuite cel puțin 702 mii de lei pentru alegerea unui alt deputat în locul lui Năstase.


O confuzie totală se va produce în cazul în care deputații noii majorități parlamentare formate de ACUM și PSRM vor vota în lectură finală inițiativa legislativă de anulare a sistemului electoral mixt. În acest caz, nu este clar cum ar trebui să fie aleși alți deputați în locul Maiei Sandu și al lui Andrei Năstase. Proiectul a primit anterior votul deputaților în primă lectură.


„Soluția trebuie să vină din partea legislativă, deputații să explice în dispoziție tranzitorie ce se întîmplă. Cum se aleg următorii deputați? Asta este o lacună care nu se regăsește în proiectul de lege votat”, atenționează președinta CEC, Alina Rusu.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load