TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Candu vorbește tot mai rar cu Plahotniuc: Eu nu-l întreb unde este

Candu vorbește tot mai rar cu Plahotniuc: Eu nu-l întreb unde este

Fostul președinte al Parlamentului, deputatul democrat Andrian Candu, spune că Interpol nu a acceptat cerere de căutare internațională a fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.


Potrivit lui Candu, cererea nu a fost acceptată pentru că dosarul în baza căruia a fost înaintată ar fi unul politic, transmite noi.md cu referire la IPN.


Democratul a menționat că vorbește tot mai rar și mai rar cu Vladimir Plahotniuc, dar nu cunoaște unde se află acesta. „Eu nu-l întreb pe Plahotniuc unde este pentru că nu vreau să-l pun nici pe dumnealui în situația să-mi răspundă, nici eu nu vreau să știu fiindcă atunci, probabil, aș fi încălcat legea dacă nu anunț legea”, a declarat parlamentarul în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.


Totodată, Andrian Candu spune că nu a știut despre a doua identitate a lui Vladimir Plahotniuc, dar înțelege că ar fi vorba despre un dosar secret. „Normal că oamenii care ocupă anumite funcții n-ar trebui să se expună pînă se desecretizează acele materiale. Înțeleg că ar avea anumite legături cu ostaticii din Afganistan, înțeleg că se pregăteau anumite operațiuni, anumite discuții, anumite călătorii, o anumită implicare, inclusiv a factorului politic. Asta eu am înțeles printre rînduri, dar, în același rînd, am înțeles tot printre rînduri, fără să am acces la aceste informații, că nu a fost folosită această identitate”, a continuat politicianul.


În opinia lui, trebuie examinat ce anume a stat la baza eliberării unei noi identități. „Și atunci cînd afirmăm sau speculăm că a folosit a doua identitate trebuie să avem probe că s-a folosit această a doua identitate. Eu înțeleg că această identitate a fost elaborată pentru un anumit scop care nu a fost realizat, legat de un anumit dosar secret”, a adăugat deputatul.


În cadrul aceleiași emisiuni, Andrian Candu a menționat că pledează pentru revenirea la alegerea președintelui țării de către Parlament. „Eu cred că în Republica Moldova, ca republică parlamentară, președintele trebuie să fie ales de Parlament, dar această schimbare de la alegerea directă în alegerea în Parlament trebuie să se realizeze în baza unui referendum sau a unei decizii politice prin modificarea Constituției”, a notat democratul. În opinia lui Andrian Candu, în 2016, atunci cînd Curtea Constituțională a hotărît revenirea la alegerea șefului statului direct de către popor, a avut loc „un viciu de procedură”.



Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load