Candidații PSRM în raionul Taraclia, prezentați de către Greceanîi

Candidații PSRM în raionul Taraclia, prezentați de către Greceanîi

În cadrul vizitei din sudul republicii, președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu locuitorii din orașul Tvardița, raionul Taraclia.

Zinaida Greceanîi a prezentat candidații Partidului Socialiștilor la funcția de primari și consilieri ai orașelor Taraclia și Tvardița, precum și cei ai localităților din întreg raionul Taraclia.

Președintele Partidului Socialiștilor a menționat că candidații PSRM merg la alegeri împreună cu echipa și cu programe electorale bine gîndite, care prevăd soluții la problemele cu care se confruntă orașul.

În special, este vorba despre servicii publice de calitate ( sisteme de aprovizionare cu apă, canalizare și deșeuri), îmbunătăţirea calităţii serviciilor de transport public, majorarea asistenței sociale pentru păturile vulnerabile ale populației, crearea condițiilor pentru participarea mai activă a femeilor în procesul de luare a deciziilor.

O atenție deosebită în programele candidaților este acordată creării condițiilor necesare pentru dezvoltarea businessului mic și mijlociu, atragerea investițiilor, realizarea proiectelor de infrastructură, economice și sociale, crearea de noi locuri de muncă, precum și amenajarea localităților, construcția terenurilor sportive și a celor pentru copii, susținerea familiilor și a tinerilor.

„Toate obiectivele din programele candidaților se bazează pe nevoile și problemele reale ale localităților și oferă soluții concrete pentru acestea. sînt sigură că locuitorii din raionul Taraclia vor susține abordarea atît de competentă și profesionistă a candidaților PSRM față de obligațiile lor. Învingem împreună!”, a spus Zinaida Greceanîi.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load