Batrîncea: PSRM ar putea s-o voteze pe Maia Sandu premier, cu o condiție

Batrîncea: PSRM ar putea s-o voteze pe Maia Sandu premier, cu o condiție

Partidul Socialiștilor ar putea să o voteze în funcția de premier pe lidera PAS, Maia Sandu, în cazul în care blocul ACUM va sprijini candidatura socialiștilor la șefia Parlamentului – lidera formațiunii Zinaida Greceanîi.

Declarația aparține deputatului socialist Vlad Batrîncea și a fost făcută la emisiunea „Politica” Nataliei Morari de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

„Este înțelegerea politică între doi participanți. Noi obținem ca partid, ca fracțiune, funcția de speaker și candidatura pe care o înaintăm. Dacă dumnealor (n.r. blocul ACUM) le revin conducerea Guvernului și majoritatea ministerelor, în situația respectivă, dînșii vor decide cine este candidatul la funcția de prim-ministru”, spune politicianul.

Vlad Bătrîncea spune că pe lîngă funcția de președinte al Parlamentului, PSRM pretinde la ministerele afacerilor externe și apărării. „În ceea ce ține de Guvern, conducerea va aparține blocului ACUM, cu excepția a două ministere care intră în domeniile de activitate constituționale ale președintelui: apărarea și politica externă”, spune deputatul socialist.

Explicînd de ce PSRM pretinde la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Vlad Bătrîncea spune că președintele țării și premierul sînt primele persoane care au atribuții în politica externă și astfel ar putea să fie creat un echilibru în relațiile cu partenerii străini. În opinia lui, președintele ar putea să se ocupe, împreună cu Ministerul de Externe, de restabilirea pieței cu Comunitatea Statelor Independente, iar premierul se va ocupa de direcția occidentală și în acest mod ar putea exista „un echilibru foarte frumos”. 
 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load