Amenzi pentru cinci actuali și 11 foști deputați

Amenzi pentru cinci actuali și 11 foști deputați

Cinci deputați din actualul Parlament și 11 foști legislatori riscă să fie amendați, pentru că nu au depus deloc sau au prezentat cu întîrziere declarațiile de avere pentru anul 2018 la Autoritatea Națională de Integritate.

ANI anunță că a inițiat în privința politicienilor cauze contravenţionale pentru încălcările admise. Potrivit legislației, deputații ar putea să plătească amenzi cuprinse între 2 500 și 5 000 de lei.

Inspectorii ANI au decis să demareze și procedura de control al averii şi intereselor personale în cazul acestor deputați. Ei vor fi notificaţi conform procedurii despre necesitatea depunerii declaraţiilor, iniţierea procedurii de control și a cauzelor contravenţionale.

Autoritatea Națională de Integritate nu a anunțat deocamdată numele deputaților vizați în procedurile de control.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load