X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

A încălcat legea pentru că s-a filmat în fața Parlamentului

29 sep. 2019,, 15:44   Politică
3856 0

Partidul Unității Naționale a depus în judecată o contestație împotriva candidatei blocului ACUM la alegerile parlamentare noi, pe circ. 50, Galina Sajin.

PUN s-a plîns în instanță că Sajin ar fi încălcat legea cînd s-a filmat alături de prim-ministra Maia Sandu, în fața clădirii Parlamentului, în spotul său electoral. Săptămîna aceasta, Judecătoria Chișinău a decis în favoarea PUN și i-a interzis lui Sajin să difuzeze spotul. Totuși, candidata a păstrat spotul pe pagină și doar a blurat imaginea Legislativului.

Instanța a stabilit că Galina Sajin, candidatul blocului ACUM la alegerile parlamentare noi din circumscripția nr.50 (La Vest de R.Moldova), a încălcat legislația electorală atunci cînd a publicat un spot electoral în fața clădirii Parlamentului. Hotărîrea a fost pronunțată joi, 26 septembrie, după ce Partidul Unității Naționale a depus o contestație în acest sens.

După hotărîrea Judecătoriei Chișinău, pronunțată pe 26 septembrie, de pe pagina lui Sajin a dispărut video în care se vedea clar clădirea Legislativului. În schimb, pe 27 septembrie, pe pagina candidatei a apărut același video, în care însă imaginea Parlamentului este blurată.

Potrivit Codului Electoral, „nu pot fi utilizate în scop de publicitate electorală imagini ce reprezintă instituţii de stat sau autorităţi publice, atît din ţară cît şi de peste hotare, ori organizaţii internaţionale”.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?